Dragoș Bucur se va dedica în continuare proiectelor din cinematografie, le pregătește noutăți și lansări fanilor săi, dar rămâne și un apropiat al emisiunii „Visuri la cheie”.
„Visuri la cheie este cel mai lung proiect de televiziune în care am fost implicat vreodată și îmi va rămâne întodeauna aproape de suflet. Le mulțumesc colegilor din echipă pentru tot ajutorul pe care mi l-au oferit, și mă refer în primul rând la oamenii lângă care am petrecut aproape un an, dacă pun cap la cap toate zilele de filmare din cele patru sezoane: regizorii, operatorii, sunetiștii, scenariștii, producătorii, costumierele, make-up artiștii, șoferii și, nu în ultimul rând, colegii arhitecți.
Mi-a plăcut mult și sunt mândru că am făcut parte din echipa acestei emisiuni care mi-a deschis ochii asupra României adevărate, cu bune și cu rele, și m-a ajutat să îmi găsesc câțiva prieteni adevărați. Dar adevărul este că sunt în primul rând soț și tată, apoi actor, producător de cinema începător, puțin pedagog și abia apoi om de televiziune, și aș vrea să revin la această ierarhie în viața mea. Iar pentru cârcotașii care nu lipsesc niciodată din viața noastră: DA, Visuri la cheie chiar este pe bune!”, a declarat Dragoș Bucur.
Filmările pentru sezonul cinci „Visuri la cheie” vor începe în această primăvară cu un nou prezentator, care va fi anunțat în curând.