Simona Halep, primele declarații despre momentul când va deveni mamă
Zâmbitoare, Simona Halep a mărturisit că își dorește trei copii.
„Îmi doresc trei copii, dar cred că vor fi doi. Nu am timp pentru trei copii”, a declarat Simona, potrivit ProSport.
Jucătoarea de tenis nu a declarat când se gândește să devină mamă, dacă se grăbește sau nu.
Căsătorită de câteva luni cu Toni Iuruc, Simona Halep s-a obișnuit deja cu rolul de soție. Sportiva a recunoscut că nu are timp să gătească, nici nu se pricepe la asta. De asemenea, de curățenia de acasă se ocupă o menajeră.
„Am o doamnă care este menajeră și mă ajută cu toate. Casa mea e lună, iar lucrurile sunt puse în ordine întotdeauna. Probabil că tenisul m-a învățat să fiu ordonată”, a mai spus sportiva, care, anul viitor, se va cununa religios cu soțul. „Anul viitor va fi nunta tradiţională, cea de la biserică.
Am timp suficient să aleg rochia de mireasă… Un an mai exact! Încă nu știu de care să îmi iau, una voluminoasă sau una mai simplă (…) Acum sunt fericită. Nu mai sunt speriată, acum câţiva ani spuneam că nu aş putea fi o soţie bună, dar se pare că sunt”, a mai declarat Simona.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Simona Halep și Toni Iuruc au făcut nunta pe 15 septembrie
În vârstă de 30 de ani, Simona Halep s-a căsătorit pe 15 septembrie, la Constanța, cu omul de afaceri Toni Iuruc, cu care trăiește o poveste de dragoste de doi ani. Petrecerea, la care au fost invitate 300 de persoane, a fost organizată la un local de lux din stațiunea Mamaia. Sportiva a luat și numele soțului său, astfel că acum în buletin este Simona Halep-Iuruc, scrie libertatea.ro.
Simona spune că vrea să mai joace tenis de performanță încă 2-3 ani și că şi-ar dori să ajungă din nou în topul primelor 10 jucătoare ale lumii.
„Mai vreau să joc 2-3 ani. Trei ani, cu puţin noroc. Să vedem cum o să fiu cu accidentările, îmi doresc tare mult să mai ajung în top 10, nu ştiu dacă se va mai întâmpla”, a spus Simona Halep, la lansarea platformei TennisWin, o reţea socială dedicată iubitorilor de tenis, potrivit Agerpres.
Sursa foto: Instagram
Citește și: