Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Acuzațiile dure primite de Anne Hathaway de la fostul iubit: „A hotărât că este mai important să-şi salveze cariera”

de Redactia Tvmania

Actrița Anne Hathaway (38 de ani) a ajuns în atența presei de scandal de peste Ocean după ce fostul ei iubit, italianul Raffaello Follieri, care a fost închis pentru fraudă, a făcut câteva confesiuni despre relația lor, scrie dailymail.co.uk

Anne Hathaway și Raffaello Follieri au format un cuplu timp de patru ani, între 2004 și 2008, dar s-au despărțit fără explicații, cu toate că păreau foarte îndrăgostiți unul de celălalt.

„Aveam 25 de ani când am întâlnit-o pe Anne Hathaway în 2004. Am trăit foarte mult momente fericite împreună, iar eu credeam atunci că pot face orice îmi doresc”, a povestit Follieri pentru sursa citată.

Potrivit acestuia, Anne Hathaway a fost răsfățată pe tot parcursul relației lor. Follieri a mărturisit că o plimba cu avioane particulare și cu iahturi de lux. La un moment dat, Raffaello Follieri a plătit 87.000 de lire sterline pentru un avion privat care să îi ducă la petrecerea de revelion de la casa lui Oscar De La Renta din Republica Dominicană, acolo unde se aflau şi Hillary şi Bill Clinton.

Povestea de iubire dintre Anne Hathaway și Raffaello Follieri s-a terminat în vara lui 2008, când italianul a ajuns în închisoare, fiind acuzat de fraudă.

Pe 23 iunie, povestește bărbatul, „Annie mi-a telefonat din Los Angeles, unde avea o conferinţă de presă pentru noul ei film de atunci. Am vorbit despre când se va întoarce în New York. Ultimele ei cuvinte au fost: Te iubesc pentru totdeauna. Era două noaptea când am încheiat conversaţia. La 6 dimineaţa am fost arestat. Şi nu am mai vorbit cu Annie niciodată”.

Astăzi, la 13 ani de la această întâmplare, italianul a declarat că nu-i poartă pică actriţei, dar a mărturisit totuși că l-a rănit, iar din cauza despărțirii de Anne Hathaway a simțit că se frânge în mii de bucăţi în închisoare.

„Cred că a luat o decizie cu sânge rece. A hotărât că este mai important să-şi salveze cariera şi să taie orice asociere cu mine. Puteţi privi în ochii mei: nu sunt supărat pe ea, dar am fost adânc rănit”, a povestit Follieri.

Acum, la 43 de ani, Follieri și-a refăcut viața: s-a căsătorit cu Konstantina, cea care i-a stat alături în anii în care a fost închis – şi care i-a dăruit un băieţel, Pasquale (4) şi este însărcinată cu o fetiţă.

Anne Hathaway este la rândul ei căsătorită cu Adam Shulman, cu care are doi băieţi: Jonathan (5) şi Jack, de un an şi jumătate.

Motivul pentru care Anne Hathaway a primit scrisori din închisoare

Nu este prima dată când Follieri îi face probleme actriței Anne Hathaway. În urmă cu 11 ani, aceasta primea scrisori din închisoare de la acesta. În acestea, bărbatul o ruga să îl aștepte până când va fi eliberat din închisoare.

Italianul a fost găsit vinovat de fraudă şi spălare de bani, fiind condamnat la 4 ani şi jumătate de închisoare. Actriţa din „Ziua îndrăgostiţilor’ (2010) s-a despărţit de Follieri în iunie 2008, cu puţin timp înainte ca acesta să fie arestat.

Anne Hathaway a început să se întâlnească cu actorul Adam Shulman în toamna anului 2008, dar fostul ei logodnic nu era pregătit să treacă mai departe şi i-a scris în mod regulat actriţei, implorând-o să-i mai acorde o şansă.

O sursă declara la acea vreme: „Anne se teme că orice i-ar spune ar conduce la o nouă avalanşă de scrisori. Scrisorile nu numai că o deranjează, dar îi afectează şi noua relaţie’.

 

Sursa foto: Hepta, Instagram

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te