Homepage  / Vedete / Vedete străine

Adam Levine, în mijlocul unui scandal imens, după ce și-ar fi înșelat soția însărcinată. Ce dezvăluiri a făcut presupusa amantă

Adam Levine, în mijlocul unui scandal imens, după ce și-ar fi înșelat soția însărcinată. Ce dezvăluiri a făcut presupusa amantă

de Andra Stana,

Adam Levine, solistul trupei Maroon 5, se află în centrul unui scandal monstru. Totul a început după ce o tânără de numai 23 de ani a dezvăluit că i-a fost amantă timp de un an de zile. Între timp, soția artistului, Behati Prinsloo, este însărcinată cu cel de-al treilea copil al cuplului.

Adam Levine, acuzat că și-a înșelat soția însărcinată

Tânăra, pe nume Sumner Stroh, este cunoscută pe Instagram, iar de curând a publicat un videoclip pe TikTok în care pretinde că a fost amanta solistului de la Maroon 5 timp de un an. Totul, la mai bine de o săptămână după ce s-a anunțat că Adam Levine și Behati Prinsloo așteaptă cel de-al treilea copil împreună.

În videoclipul menționat anterior, intitulat „Mi-a fost rușine că am fost implicată cu un bărbat cu această lipsă totală de remușcări și respect”, Stroh susține că, atunci când a început aventura cu Adam Levine, ea era „tânără” și „naivă”. Modelul este cu 20 de ani mai tânără decât celebrul artistul, ea având doar 23 de ani, iar el 43. După ce s-ar fi întâlnit timp de aproximativ un an, cei doi ar fi pierdut legătura până în luna iunie a acestui an, când lucrurile au luat o întorsătură neașteptată.

„(…) Sunt sigură că știți cine este Adam Levine. Adam și cu mine ne vedeam de aproximativ un an, după ce am încetat să mai vorbesc cu el pe o perioadă de câteva luni, iată cum a revenit în viața mea”, a continuat ea.

@sumnerstroh embarrassed I was involved w a man with this utter lack of remorse and respect. #greenscreen ♬ original sound – Sumner Stroh

Modelul a arătat un presupus mesaj pe Instagram pe care l-ar fi primit de la Levine. În acel mesaj, artistul o întreba dacă ar putea să-i dea numele ei copilului său nenăscut.

„Ok întrebare serioasă. Voi avea un alt copil și dacă e băiat chiar vreau să-l numesc Sumner. Ești de acord cu asta?”, se arată în mesaj.

Tânăra a spus că „nu a vrut niciodată să iasă în față”, știind „implicațiile care vin odată cu faptul că fac ceea ce fac, că fac bani în felul în care fac și că sunt un model de Instagram” și „stereotipurile” asociate cu statutul de influencer.

În ceea ce privește motivul pentru care a ieșit acum în față cu acest lucru, ea a spus că „a trimis câteva capturi de ecran în mod nechibzuit câtorva prieteni în care credeam că am încredere, iar unul dintre ei a încercat să le vândă unui tabloid – așa că iată-mă aici”.

Adam Levine şi Behati Prinsloo aşteaptă al treilea copil

Levine nu a răspuns la afirmația femeii privind aventura. El și Behati sunt căsătoriți din 19 iulie 2014, după ce s-au întâlnit timp de doi ani.

Ei au devenit pentru prima oară părinți pe 21 septembrie 2016, când s-a născut Dusty Rose. Al doilea copil, o altă fiică pe nume Gio Grace, s-a născut pe 15 februarie 2018.

În prezent, Behati Prinsloo (34 de ani), soția lui Adam Levine, este însărcinată cu al treilea copil.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton