Homepage  / Vedete româneşti

Adda critică vedetele care își editează pozele. „Suntem un produs care vinde”

Adda critică vedetele care își editează pozele. „Suntem un produs care vinde”
13

de Roxana Mirea,

Adda, în vârstă de 29 de ani, a fost invitată în podcastul lui Damian Drăghici, de pe YouTube, unde a oferit mai multe detalii despre ea și despre viața ei. Îndrăgita artistă a mărturisit care sunt temerile ei, dar și care este proiectul de suflet la care lucrează. În plus, Adda critică faptul că vedetele își editează foarte mult pozele de pe rețelele sociale.

Cine este Adda

Adda i-a mărturisit lui Damian Drăghici că încă se caută pe ea însăși. Aceasta a spus că nu știe cine este în totalitate, dar știe ce își dorește. De asemenea, a spus că îi place să creadă că este reală și că nu se cenzurează de frica eventualelor critici.

„Cine sunt? Eu sunt Adda ”Balada”. Aș minți dacă aș spune cine sunt, încă mă caut. Am crezut acum câțiva ani că știu cine sunt, dar eram un haos ambulant. Nu știu cine sunt în totalitate, dar știu ce vreau! Îmi place să cred că sunt reală, poate în anumite m-am cenzurat și am împachetat tot, cu fundiță roz, ca să nu enervez pe alții. În proporții de 85-90 la sută sunt Adda peste tot, când o să aflu cine sunt, o să fiu sută la sută eu”, a mărturisit Adda, în podcastul lui Damian Drăghici, potrivit libertatea.ro.

adda-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 13

Care sunt marile temeri ale artistei

Adda a vorbit și despre fricile sale. Artistei îi este frică de insecte, de oameni pentru că a avut mai multe experiențe neplăcute, de-a lungul timpului. Pe de altă parte, Adda a mărturisit că știe să se bucure de copilul ei, de Alex, dar când vine vorba de carieră, pune prea multă presiune pe ea.

„Mi-e frică de întuneric, mi-e frică de oameni, am avut multe experiențe neplăcute, nu pot avea încredere oarbă, mi-e frică de insecte, mi-e frică să merg singură pe stradă. Îmi fac viața mai palpitantă și mai amuzantă, apoi îmi dau seama cât la sută e frica justificată și cât inventată. Știu să mă bucur, de exemplu, cu copilul meu (n.red Alex, 5 ani), mă emoționez și dacă desenează un triunghi galben. Dacă e vorba de carieră, nu știu să mă bucur cu adevărat. Pun presiune pe mine, am așteptări prea mari de la mine și de la ceilalți. Scopul meu este să fac muzică pentru oameni, poate să-i vindec, uneori”, s-a confesat cântăreața.

Adda critică vedetele care își editează pozele

Atista nu este mândră de faptul că este dependentă de nicotină și se străduiește să renunțe la fumat. Pe de altă parte, Adda critică vedetele care își editează pozele.

„Suntem prea editate toate, chiar și eu folosesc, dar nu pun filtre d-alea… Acopăr o chestie de bun simț, cearcăne, coșuri. Trebuie să fii supernemulțumit de tine să te editezi în halul ăla. Noi suntem un produs care vinde, dar nu suntem chiar așa. Nu trebuie să fii perfect! M-am pozat și fața plină de acnee, că așa sunt eu, iar oamenii au apreciat fotografiile. Eu cred că ne vom întoarce la natural, deși acum se vinde bine imaginea.

Toată lumea vrea să fie vedetă, acum. O chestie bună cu influencăreala, dar câți or să mai facă bani toți?! Sunt doar câțiva buni. Copiii sunt foarte bulversați de ce urmează, chiar mi-e frică de asta. Am și eu copil, vreau să-l îndrum atât de bine încât să-și dea seama singur ce vrea să facă în viață. Să nu se trezească la 18-19 ani că-l bate vântul din toate direcțiile”, a declarat Adda.

Damian Drăghici a întrebat-o cum se vede ea în viitor, iar în acest context a mărturisit că își mai dorește un copil. În plus, artista speră că va termina cartea pe care a început s-o scrie.

Mă văd cu doi copii, deci cu încă unul, tot cu Cătă, pe care-l iubesc enorm, mă văd la căsuța noastră pe care sper s-o terminăm cât mai repede. Plus încă 5 evergreen-uri în palmares. Și vă spun acum în premieră: să închei cartea pe care am început s-o scriu, mai mult și cu volumul doi, terminat”.

Sursa Foto: Instagram, captură de ecran

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton