Homepage  / Vedete româneşti

Adda, dezvăluiri incredibile despre lupta cu boala Lyme. „Am avut noroc că nu am murit atunci”

Adda, dezvăluiri incredibile despre lupta cu boala Lyme. „Am avut noroc că nu am murit atunci”
9

de Roxana Mirea,

Adda a fost invitată în podcastul „Acasă la Măruță”, găzduit de Cătălin Măruță, unde a vorbit despre lupta cu boala Lyme. Artista a făcut toate analizele posibile, i s-au pus mai multe diagnostice greșite și chiar au existat medici care i-au spus că nu are nimic și că trebuie să meargă la psiholog.

Adda, despre lupta cu boala Lyme

Adda se luptă cu boala Lyme, însă, drumul a fost lung și anevoios până ce a aflat care este diagnostul real.

La început, era doar cutanat. Pur și simplu am avut o explozie acasă. Stăteam în pat și mi-a bubuit pielea foarte urât. Problema nu era doar la piele. Am făcut și un angioedem în gât, adică mă sufocam. Am fost la Urgențe. (…)  După care m-au externat. Am ajuns acasă. La câteva ore după, am explodat și mai rău. A fost și mai grav. Am mers din nou la urgențe. (…)  Am ajuns la privat, am dat vreo 4000 de lei ca să mi se spună: „Nu știm ce aveți, nu avem alergolog pe secție, mergeți acasă.” Apoi, am făcut rost de urgență de numărul unui alergolog care m-a diagnosticat cu boala serului pentru că eu în urmă cu câteva zile luasem un medicament care după 5-6 zile de la ingerare provoacă alergii pur și simplu”, a povestit Adda în podcastul lui Cătălin Măruță.

Apoi, artista a urmat un tratament, însă fără niciun efect.

Mi se umflau foarte tare încheieturile, gingiile, gâtul și eram pe cortizon și pe antihistaminice, ceea ce înseamnă că eram pe un tratament care nu ar fi trebuit să dea voie să se întâmple așa ceva. Mi-au mărit doza”, a spus ea.

Adda: „Eu am avut noroc că nu am murit atunci”

Tratamentul era unul greșit și deloc recomandat în lupta cu boala Lyme, de care artista nu știa că suferă, la acea vreme.

Eu am avut de zile. Eu am avut noroc că nu am murit atunci. (…)  Nu ceda cu absolut nimic. După care am făcut un fel de traheită. Nu mai puteam să respir. A venit medicul de urgență acasă și m-a consultat. (…)  După care s-a dus nebunia la rinichi,  o inflamație foarte urâtă, dureri, urină cu sânge și au vrut să mă interneze și am refuzat internarea pentru că era nebunie. Toată lumea avea COVID în momentul ăla și am zis că dacă o să ajung într-un spital și iau și COVID, clar la revedere, mâncăm colivă”, a mai povestit cântăreața.

Trei săptămâni, am stat în pat și și-a luat mama liber și a avut grijă de mine. Eram legumă. Nu mai eram om. Îmi făceam duș și nu simțeam că e apa udă, așa amorțit îmi era corpul. Eu intram în duș, o strigam pe mama, plângeam și îi ziceam că nu simt apa pe piele.”

Ulterior, un medic a diagnosticat-o pe Adda cu intoleranță la histamină.

„Mi s-a pus acest diagnostic. Mi s-a dat o listă și medicul mi-a spus: „De acum încolo trebuie să mănânci așa și nu mai ai voie să bei aia, să faci aia și așa mai departe.” Eu oricum deja țineam un regim, dar atunci a devenit totul foarte restrictiv în sensul că mai aveam voie să mănânc doar 12 alimente.”

Adda-despre-lupta-cu-boala-Lyme-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

„Am simțit că am Lyme”

Simptomele nu au dispărut nici cu noul tratament și regimul alimentar restrictiv. Apoi, Adda a mers la un alt doctor care i-a spus că nu are nimic și că trebuie să meargă la psiholog.

Aveam niște ganglioni imenși. Aici la axile aveam un ganglion de ziceai că e minge de tenis, pe la gât, inghinal, eram varză. (…) M-am dus la un doctor și am spus: „Îmi amorțește față. Nu îmi simt degetele.” (…) Aveam niște dureri foarte dubioase. M-am dus la doctorul ăsta cu listuța și i-am zis că mi se mișcă degetul, că nu îmi simt fața, că mi se zbate un ochi, îmi amorțesc mâinile, picioarele, că am furnicături, că simt că mă frige șoldul, că am erupții pe piele, momente în care nu pot să respir.  El a zis: „Doamnă, mergeți la psiholog, ca să nu vă trimit la psihiatrie. Aveți urticarie. Mergeți acasă Nu aveți nimic.”, a mai povestit Adda.

După ce a făcut toate analizele posibile, Adda simțea în interiorul ei că suferă de boala Lyme.

„Am simțit că am Lyme. Chestia este că eu din aprilie, anul trecut, am vrut să mă testez, dar nu știu de ce nu mi-am ascultat intuiția. Eu am simțit în tot acest timp că am ceva rău în corp. (…) Am fost la un imunolog care a fost primul și singurul care mi-a spus că s-ar putea să am Lupus sau Lyme. (…)  Chiar dacă era foarte înspăimântător diagnosticul, m-am simțit cumva ușurată că mă înțelege cineva”, a mai dezvăluit vedeta.

În momentul de față, Adda urmează un tratament pentru boala Lyme și este pe drumul spre vindecare.

Sursa foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton