Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Adda și Cătălin Rizea au împlinit 7 ani de la nuntă. Mesajul surprinzător al artistei. „Nu o să dau cu confetti…”

de Redactia Tvmania

Adda și Cătălin Rizea formează un cuplu de 9 ani și au împreună un băiețel, iar acum au împlinit 7 ani de la nuntă. Pentru a marca momentul, artista a publicat o imagine cu ea în rochie de mireasă, alături de un mesaj emoționant.

Vedeta mărturisește că avea doar 24 de ani, era deja însărcinată, și era foarte speriată pentru că nu știa exact ce înseamnă o căsnicie sau să fii mamă.

„7 ani de la nuntă. Nu o să umflu baloane și nu o să dau cu confetti. Vreau doar prin aceasta postare să cinstesc femeia. În special femeia căsătorita. Femeia care a jurat în fața lui Dumnezeu să se dedice familiei. Și să mă cinstesc pe mine! Care am jurat să mă dedic trup si suflet. Aveam 24 de ani, iar în pântecul meu era Alexuțu, care dădea din picioare de-mi rupea ficații și vezica. Eram speriată ca un copil și nu știam ce implică nici căsnicia și nici ce înseamnă să fii mama. Știam doar că iubesc din tot sufletul și îmi doream să fiu bine și sa fac bine. Am aflat apoi că viața de familie este un carusel. Îmi venea să fug în lume uneori și să urlu în padure cu lupii, dar nu am avut de ales decât să rămân și să repar tot ce se strică. Să o iau din nou și din nou de la capăt. Din iubire și pentru iubire. Să fii mamă, artist, nevastă, iubita, amantă și menajeră. Să fii sexy, business și creativă.

Să pui hainele la dungă și în degrade în șifonier și să faci și versuri pe care să le cânte toată țara e o provocare. Țin minte, înainte de un concert, când era Alex de câteva luni, m-am ambiționat să-i schimb eu pampersul și a făcut pipi pe mine. Mă simțeam vinovată că sunt o mama rea. Că am început concertele la 3 săptămâni după ce am născut. Unii mi-au zis că sunt o mamă denaturată. Dar portofelul în care mai erau doar 200 de lei îmi zicea: trebuie lapte praf! Așa că m-am dus să cânt, cu pipi în păr. Ca să fie lapte praf. Să fie bine. Să fie familia bine”, a scris Adda, iar apoi a continuat, precizând că toate femeile care sunt ca ea și fac orice pentru familie ar merita o medalie.

„Așa că aceasta postare e pentru voi, femeile din aceeași barcă cu mine. Care sunteți pentru familie! Care nu aveți cea mai smecheră geanta dar aveți un aragaz super. Și un frigider șmecher. Și o casă în care miroase a iubire! Ar trebui să bem toate un pahar de vin, împreuna. Să ne îmbătăm și să ne dăm câte o medalie! Că o merităm!”.

Cătălin Rizea și Adda formează unul dintre cele mai consolidate cupluri din showbiz. Chiar dacă cei doi s-au certat foarte mult când au participat la emisiunea „Asia Express”, cei doi au dovedit cp în ciuda a ce s-a văzut la televizor, ei se iubesc enorm și au o familie fericită. Mai mult, cei doi își doresc foarte mult să-și mărească familia și să-i facă lui Alexandru un frățior sau o surioară.

Din 2021, ei au trecut prin momente foarte dificile după ce Adda a început să se confrunte cu probleme mari de sănătate. După mai bine de un an de zile în care au mers de la un medic la altul și artista a primit diagnostice greșite, cântăreața a aflat că suferă de boala Lyme. Adda a urmat un tratament dureros și încă se află în procesul de vindecare. În tot acest timp, soțul acesteia i-a fost alături și a sprijinit-o.

Adda a povestit că ea și Cătălin Rizea s-au întâlnit întâmplător, undeva prin vara anului 2014, după cce artista a susținut un concert la mare, iar cererea în căsătorie a venit la numai jumătate de an după ce s-au cunoscut.

„La mare, întâmplător, pe plajă. Eu terminasem un concert, un prieten de-al lui voia să o combine pe o prietenă și am ajuns să ne combinăm noi. Nu atunci imediat, după câteva zile. Noi ne-am cunoscut în iulie 2014, și ne-am căsătorit în 30 iulie 2016. Dar m-a cerut după vreo șase luni.’, a povestit Adda, în podcastul lui Cătălin Măruță.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te