Homepage  / Ultimul număr

Adela face un rol pe placul ei

Adela face un rol pe placul ei

de Redactia Tvmania

Aflata la al cincilea ei rol pe micul ecran, Adela Popescu a invatat sa se uite relaxata la personajul ei si spune ca e mandra si multumita de Lia Damian, mamica ocupata pe care o interpreteaza in serialul "Ingerasii", de la Acasa.

La 22 de ani, Adela Popescu a facut deja patru seriale („In familie”, „Numai iubirea”, „Lacrimi de iubire” si „Iubire ca in filme”), doua filme („Lacrimi de iubire” si „Week-end cu mama”), doua albume muzicale (in 2005 si 2006) si a prezentat primul sezon al emisiunii-concurs „In al 9-lea cer”, alaturi de Cabral.

Dar Adela ramane, inainte de toate, actrita, o meserie pe care o face „cu sufletul”. Cel mai recent titlu din CV-ul vedetei Acasa este „Ingerasii”, Adela confirmand ca ii place la nebunie sa filmeze seriale si ca, in Romania „e foarte complicat sa faci singur alegeri in privinta lung-metrajelor pentru ca nu exista o piata stabila”. De altfel, platourile de la Buftea se afla la loc de cinste pe lista lucrurilor prin care Adela se defineste in acest moment („actorie, facultate, platourile de filmare, prieteni, familie, nepoti”).

Femeie de cariera
In „Ingerasii”, Adela e Lia, „oglinda fidela a tipologiei de femeie moderna care incearca sa imbine cariera cu familia si dragostea”. Mai exact, producator de televiziune si mama a doi pusti de 5 (Carina, interpretata de Jenifer Dumitrascu) si 6 ani (Codin, interpretat de Ionut Bora). Cum se impaca tanara actrita cu titulatura de „mamica”? „Au disparut gesturile stangace care-si fac loc cand incepi un proiect. Eu le spun copilasii mei si in afara platoului si ei ma striga mami„.
Adela e multumita de felul in care a construit-o pe Lia Damian, despre care crede ca e un personaj credibil: „In cazul meu, putem vorbi mai mult decat de o evolutie profesionala, de o adaptare la un nou personaj si de capacitatea de a intra cat mai bine in pielea acestuia”. Si de putinele ori in care are timp sa vada cate un episod, se uita „cu gura cascata, in sensul propriu al expresiei, pentru ca ma relaxeaza foarte mult”.

„Doi oameni normali”
Relatia Adelei cu Dan Bordeianu a fost una intoarsa pe toate partile de presa, insa acum Adela are parte de mai multa discretie, alaturi de Marius Kalmar. „Ceea ce se intampla cu noi are legatura cu firea noastra discreta. Aceasta relatie, nu inseamna pentru nici unul o parghie catre o notorietate mai mare”. Iar filmarile si facultatea care ii sufoca programul zilnic nu sunt, nicidecum, un impediment in calea relatiei lor: „Cred ca o relatie nu poate supravietui nu din cauza unei cariere, ci din cauza altor lucruri. Cand intre doi oameni exista sentimente autentice, pot trai in armonie indiferent de cariera sau calamitati naturale. Daca se iubesc foarte mult, cred ca doi oameni fac echipa si pot muta muntii din loc”.

de Monica Popescu

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton