Homepage  / Articole

Adela Popescu, naşă pentru a doua oară

Adela Popescu, naşă pentru a doua oară

de Redactia Tvmania

Micuţa Natalia Elena, fiica fratelui Adelei Popescu a stat numai cu ochii în camera de filmat la propriu botez, în braţele naşei sale, care a fost nimeni alta decât frumoasa vedetă de la Acasă.

.

Adela a fost foarte emoţionată, dar în acelaşi timp încântată pentru că i se pare că noua membră a familiei îi moşteneşte dragostea pentru lumina reflectoarelor: “Am fost năşica de botez pentru a doua oară, prima dată l-am botezat pe Alexandru, băieţelul fratelui meu Bogdan, iar acum pe Natalia Elena, fiica fratelui meu Călin. Sincer mă aşteptam să mi se propună  să fac asta pentru că noi, lucrurile importante le facem în familie. Sunt foarte fericită pentru ca micuţa se pare că-mi moşteneşte dragostea pentru camera de luat vederi fiindcă, pe tot parcursul botezului, a privit direct în camera care filma evenimentul, ca o vedeta în devenire ce este”, spune râzând Adela.

Momentul botezului a fost unul amuzant pentru întreaga familie Popescu mai ales că, în momentul în care a fost scufundată în cristelniţă, micuţa Natalia Elena a început să plângă: “Finuţa mea este un copil foarte cuminte care nu plânge. La începutul botezului am pus pariu cu fratele meu, Bogdan, că atunci când va simţi că este băgată în apa va începe să plângă. El a zis că nici măcar atunci nu vom avea aceasta ocazie. Ei bine, Natalia a plâns iar noi am început să aplaudăm ca nebunii de fericire că plânge copilul, spre surprinderea preotului care nu prea înţelegea ce se întâmplă.”

Din postura de naşă, Adela Popescu este gata să se achite cu brio de sarcinile sale: „Voi avea grijă de ea tot restul vieţii, i-am cumpărat tot ce trebuie pentru botez şi o să încerc să o surprind. O să mă preocup să nu-i lipsească niciodată nimic”, promite concurenta de la „Dansez pentru tine”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton