Adela Popescu și Cabral, invitații lui Cătălin Măruță. Le va lua gura foc?
Adela Popescu și Cabral sunt pregătiți să răspundă celor mai picante întrebări, însă dacă vor alege și să le citească sau nu… vom afla curând! Vor spune tot sau le va lua gura foc? Este întrebarea la care vom afla răspunsul, după ora 15:00, când Măruță este pregătit să îi descoasă și să afle cele mai interesante lucruri de la cei doi simpatici prezentatori.
Înainte de a afla ce vedete din România vor renunța la confortul de zi cu zi și vor accepta provocarea de a trăi departe de casă, într-un mediu care le va pune față-n față cu cele mai ascunse frici, cele două gazde ale emisiunii se pregătesc asiduu pentru mutarea în Republica Dominicană. Așa că astăzi, cei doi își propun să dea din casă cum arată viața lor înainte de plecare, dar și să răspundă unor curiozități care le vor testa sinceritatea.
”Până acum eram obișnuită să descos eu invitații, acum iată că mă pregătesc să dau cel mai picant test. Însă, cum această săptămână a început deja cu mici schimbări în viața mea, precum trezitul mai târziu dimineața, sunt pregătită total și pentru altele.
Vă recunosc, sunt curioasă ce întrebări ne-a pregătit Cătălin Măruță pentru vizita de astăzi… și sper să nu ajungem să strigăm: Sunt celebru… scoate-mă de aici!”, declară Adela Popescu înainte de emisia de astăzi.
Cum poți urmări „La Măruță” de la Pro TV Live
„La Măruță” este o emisiune de divertisment de la Pro TV, prezentată de Cătălin Măruță, și difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 15:00. De asemenea, emisiunea poate fi găsită și urmărită și online, pe Voyo și protvplus.ro.
Sursa foto: Pro TV
Citește și: