Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Adela Popescu și Radu Vâlcan, revedere emoționantă în Thailanda. „A meritat fiecare clipă de nesomn și oboseală”

de Roxana Mirea,

Revedere emoționată pentru Adela Popescu și Radu Vâlcan, în Thailanda. Prezentatoarea TV i-a luat pe cei trei copii și a plecat acolo unde soțul ei a filmat pentru un nou sezon al emisiunii „Insula iubirii”, de la Antena 1.

Adela Popescu și Radu Vâlcan, revedere în Thailanda

Adela Popescu a zburat împreună cu cei trei copii până în Thailanda, acolo unde s-a întâlnit cu Radu Vâlcan. Acesta se afla deja acolo de câteva săptămâni, fiind plecat pentru filmările noului sezon al show-ului „Insula iubirii”.

Adela Popescu, Radu Vâlcan și copiii lor își vor petrece sărbătorile de iarnă în Thailanda. După un zbor greu, Adela Popescu a ajuns la destinație, mărturisind că revederea „a meritat fiecare clipă de nesomn și oboseală”.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

După mai multe ore de zbor, 12 în aer, plus escala, plus aeroport, plus viza etc, am ajuns cu bine în Phuket. Nu sunt încă hotărâtă dacă zborul de noapte e o idee bună atunci când călătorești cu copii mici.  Mă mai gândesc. Însă revederea a meritat fiecare clipă de nesomn și oboseală. Eu, deși eram obosită peste măsură aveam un zâmbet tâmp pe chip.

Mi-era dor de miros, de temperatură și de energia unică din Thai. Noaptea nu a fost ușoară. Dați peste cap de fusul orar copiiii s-au trezit des și pe rând. Am recuperat de dimineață când Radu a mers cu ei la piscină și eu am dormit până la 10:00 ora locală”, a povestit Adela Popescu pe Instagram.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te