Homepage  / Știri

Adela și Radu și-au botezat fiul: „Viața alături de Alexandru este un vis”

Adela și Radu și-au botezat fiul: „Viața alături de Alexandru este un vis”

de Redactia Tvmania

Adela Popescu și Radu Vâlcan l-au botezat pe fiul lor, Alexandru, duminică, în ziua în care cel mic a împlinit trei luni. Slujba de botez a  fost plină de emoții pentru toți cei prezenți, dar mai ales pentru cei doi părinți care, deși și-au propus să nu plângă, nu au reușit să se abțină.

adela-popescu

Radu Vâlcan a povestit că momentul de la biserică l-a emoționat: „Botezul propriului copil este unic, ca orice altceva ce este legat de el. Fiecare zi este specială”. Totodată, despre botez, proaspătul tată a spus că a fost, mai degrabă, „o petrecere intimă”.

„Este mult spus petrecere. A fost o masă măricică, la care au fost prezenți cei apropiați, rude și prieteni”, a declarat Radu Vâlcan.

La rândul ei, Adela Popescu a mărturisit că botezul lui Alexandru a fost un moment pe care l-a perceput la „intensitatea cuvenită”: „Am fost fericită, dar totuși am avut și câteva temeri, firești cred, pentru părinții care asistă la botezul copilului lor. Cel mai tare mi-a fost frică să nu se sperie puiul, dar totul a fost foarte bine”, a adăugat vedeta de la Pro TV, pe care o puteți urmări în emisiunea „Vorbește lumea”.

Petrecerea de botez a fost una restrânsă, la care au luat parte membrii familiei și cei mai buni prieteni. Dintre persoanele publice, la botezul micuțului Alexandru au participat Dana Rogoz, Ada Condeescu, Răzvan Fodor și sotia lui, Irina, precum și Cove și soția lui.

Locația plină de baloane multicolore, de zâmbetele, veselia și dragostea celor dragi, bufetul suedez delicios pregătit de Chef Foa, episodul de live cooking și tortul de ciocolată, cu căpșune și macarons adus pe acorduri de „Mulți ani trăiască” au făcut din seara de duminică una de neuitat pentru cei prezenți.

„Viața noastră alături de Alexandru este mult mai frumoasă, este un vis. Alexandru râde mult, e vesel, ne umple inimile de bucurie. Ieri, Alexandru a împlinit trei luni. Însă motivul pentru care am ales ca botezul să fie weekend-ul acesta este că doar în zilele acestea putea fi prezent un membru drag al familiei, și în același timp, pentru că o sărbătorim și pe mama lui Radu. O potrivire frumoasă!”, a mărturisit Adela Popescu.

Fiecare invitat a plecat acasă cu amintirea unei seri calde, cu prieteni buni, dar și cu o plantă colorată în ghiveci, pe care să o îngrijească și care să le amintească de Alexandru.

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton