Homepage  / Vedete româneşti

Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au botezat mezinul în vârstă de 10 luni. De ce au amânat evenimentul până acum

Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au botezat mezinul în vârstă de 10 luni. De ce au amânat evenimentul până acum
4

de Cătălina Matei,

La mai bine de 10 luni după ce a devenit mămică pentru a treia oară, Adela Popescu și-a botezat băiețelul sâmbătă, pe 7 mai. Împreună cu soțul ei, Radu Vâlcan, vedeta Pro TV a organizat evenimentul într-un timp foarte scurt, iar petrecerea a avut loc în centrul Bucureștiului, având ca tematică „Cei trei purceluși”.

De la petrecere, pe lângă familie, nu au lipsit prietenii apropiați, printre care familia Fodor, Laura Cosoi și fetițele sale, Dana Rogoz, Ruxandra Ion și mulți alții. Botezul mezinului Adrian a fost amânat de mai multe ori până acum, iar prezentatoarea emisiunii „Vorbește Lumea” de la Pro TV a explicat de ce într-o postare pe contul său de Instagram.

„Doamne, ce frumos a fost botezul tău, măi, Adrian! ❤️

După Paște ne-am hotărât, brusc, că trebuie musai să îl botezăm pe micuț, să nu așteptăm să intre la grupa pregătitoare. 🙂

Prima dată am amânat botezul lui cu doar trei zile înainte, pentru căă am fost testata pozitiv. Și, apoi, a urmat valul doi, trei, așa că a ajuns micuțul să facă zece luni.

Și, ca să înțelegeți, hotărâți așa cum am fost, am stabilit mai întâi data. Doar atunci era liberă nășica lui, @ioanascarlatescu . Așa că am sunat prietenii apropiați si familia să ne asigurăm că pot, și abia după am început să căutăm locație, flori, biserică, etc. Cu doar zece zile înainte. 🙂

Din momentul în care a intrat @ivoweddingplanner în schemă am știut că e ca și rezolvată treaba.ȘSi a fost.

Adrian a avut cea mai tare petrecere. Cea mai frumoasă zi. Cel mai frumos liliac. Cea mai tare atmosferă. De poveste. Una cu Cei trei purceluși.

Cum altfel?! :)”, a scris Adela Popescu în dreptul unor fotografii de la eveniment.

Nașa micuțului Adrian este actrița Ioana Scărlătescu, cea care prezintă rubrica „Meteo” din cadrul „Observatorului” de la Antena 1. Ioana este, de altfel, și verișoara Adelei.

La petrecerea de botez, Adela a purtat un sacou-rochie, strâns la mijloc, cu aplicații albe, accesorizat în stil „country” cu o pălărie și cizme albe. Vedeta Pro TV a afișat un look impecabil, care nu a dezvăluit în niciun fel faptul că Adela a avut parte de o noapte albă înainte de petrecerea de botez. Motivul? Cel mic e în perioada în care îi apar dințișorii și are dureri, iar mijlociul a trecut și el printr-o mică răceală. De altfel, Adela a dat mai multe detalii tot pe contul său de Instagram.

Ieri, la botezul lui Adrian, nu am văzut niciun lup rau. Doar oameni veseli, bucuroși să fie alături de noi într-un moment atât de important. 🙌☺️”, a scris și tăticul Radu Vâlcan pe contul său de Instagram.

Cine a participat la botezul lui Adrian Vâlcan

La petrecerea de botez al mezinului Adrian, pe lângă rude, au participat și prietenii apropiați ai părinților, Adela și Radu. Printre ei, s-au numărat și Laura Cosoi, care a și postat de altfel pe contul său de Instagram mai multe fotografii de la eveniment. Printre ele, se remarcă și cadrul în care apar Rita, fetița cea mare a Laurei, și Alexandru, primul născut al Adelei. A devenit deja celebră întmălarea povsestită de Adela în podcastul lui Boboente, despre vacanța comună, petrecută în Maldive, când Alexandru a necăjit-o destul de tare pe Rita. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat între cei doi, după cum reiese din fotografia cu pricina.

adela-botez-280175173_2306179112871789_8569783592173601564_nIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Și Răzvan și Irina Fodor au fost prezenți la eveniment și s-au distrat de minunte. Iată ce a postat prezentatoarea show-ului „Dancing on Ice: Vis în doi”, încheiat recent la Antena 1, pe contul său de Instagram:

Azi sărbătorim botezul celui mai mic dintre cei trei purceluși, cum îi place Adelei să îi alinte. Să fiți fericiți și sănătoși cu toții, dragii noștri!❤️❤️❤️ @adela_popescu @raduvalcan @razvan_fodor”.

În același timp, și Mihai Morar alături de soție și cele trei fete a fost prezent la botezul lui Adrian. Mihai și Radu Vâlcan sunt prieteni foarte buni, cei doi fiind și parteneri de alergare, atunci când timpul le permite.

Familia Morar nu merge la obligații, doar la prieteni, precum frații. @adela_popescu, @raduvalcan, să-l creșteți în dragoste pe Adrian. ❤️❤️❤️”, a scris Mihai Morar pe Instagram.

Printre cei care au luat parte la eveniment, s-a regăsit și producătoarea TV Ruxandra Ion, cea carea distribuit-o pe Adela în prima telenovelă românească, „Numai iubirea”, în 2004.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton