Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Adela şi DJ Project au lansat piesa „Fără tine”

Adela şi DJ Project au lansat piesa "Fără tine"

de Redactia Tvmania

DJ Project şi Adela Popescu au lansat cel de-al treilea single în această formulă, intitulat “Fără tine”. Piesa a fost compusă de Alex Pelin şi David Deejay, iar înregistrările s-au făcut în Germania.

“«Fără tine» este o piesă foarte puternică, ritmată care îţi dă o energie incredibilă atunci când o asculţi. Povestea este una de dragoste, sound-ul este unul de club, un mix perfect pentru a asigura buna dispoziţie în stilul în care v-am obişnuit până acum. Deşi este o piesă despre relaţiile care ajung la capăt de drum, mesajul este unul optimist şi de-abia asteptăm să o cântăm în faţa publicului din ţară şi de pe litoral”, a declarat Adela Popescu, citată de Acasă.

Iar DJ Maxx a completat-o:

“E o melodie de dragoste la care s-a lucrat foarte mult. Le mulţumesc colegilor mei că au pierdut multe nopţi în studio şi că am reuşit să lansăm piesa chiar de ziua mea, consider că este cel mai frumos cadou pe care l-am primit de-a lungul carierei. Noi suntem foarte fericiţi de rezultat şi vă aşteptăm toată vara pe litoral să ne distrăm şi să cântăm împreună “Fără tine””.

La rândul său, celălalt membru DJ Project, Gino Manzotti, crede că piesa “se potriveşte la fix cu atmosfera din Costineşti”.

Ascultaţi aici piesa “Fără tine”:

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=0YSPVgyx9LU[/youtube]

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton