Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Adele, confesiuni despre iubitul ei, agentul sportiv Rich Paul: „Sunt obsedată de el!“

de Cătălina Matei,

De mai bine de un an, Adele trăiește o poveste de dragoste alături de agentul sportiv Rich Paul, iar relația lor este din ce în ce mai serioasă. Într-un interviu acordat recent revistei „Elle”, ediția din Marea Britanie, artista mărturisește cât de tare este îndrăgostită. Deși nu recunoaște că ar fi logodită, Adele lasă de înțeles că își dorește un mariaj cu Rich Paul și că visează la o viață de „gospodină”, înconjurată de mulți copii.

Cântăreața de origine britanică, stabilită în prezent în SUA, apare pe coperta celei mai recente ediții a revistei „Elle UK”, iar în interviul din interior dă mai multe detalii atât despre cariera sa muzicală cât și despre viața sa amoroasă. Din 2021, Adele trăiește o poveste de dragoste alături de agentul sportiv Rich Paul, cei doi fiind mai întâi prieteni foarte buni.

Totodată, artista în vârstă de 34 de ani mărturisește în interviul respectiv că i-a fost rușine că a trebuit să anuleze prestațiile din Las Vegas  în ultimul moment, scandalul iscat provocându-i „cel mai jenant episod din carieră“.

În același timp, după seria de concerte din Las Vegas, se va dedica vieții de familie, dând detalii despre iubitul ei de 40 de ani, Rich Paul, un cunoscut agent sportiv, care o face „mai fericită ca niciodată“.

N-am fost niciodată atât de îndrăgostită. Sunt obsedată de el. (…) Cu siguranță, îmi doresc mai mulți copii. Sunt o gospodină și o femei de casă, iar o viață stabilă mă ajută în muzică“, a spus Adele pentru ediția de octombrie a revistei „Elle UK“.

Cei doi s-au cunoscut în urmă cu câțiva ani la o petrecere. Mai întâi au fost prieteni buni, iar apoi s-au îndrăgistit.  Relația lor a devenit publică în vara anului 2021. Adele a fost căsătorită anterior cu antreprenorul caritabil Simon Konecki, tatăl fiului ei de 9 ani, Angelo, căsătorindu-se în 2018 și separându-se în același an. Și Rich Paul este părinte la rândul lui, el având trei copii din relațiile anterioare.

Primele zvonuri despre logodnă

O eventuală căsătorie între Adele și Rich Paul a tot fost speculată de presa de peste Ocean. La începutul anului, Adele a stârnit  zvonuri de logodnă după ce a fost văzută la Brit Awards 2022 cu un inel mare pe degetul inelar stâng. Artista a purtat o rochie personalizată Giorgio Armani Privé la eveniment și a strălucit pe covorul roșu.

Totodată, au există și zvonuri de despărțire. Cu câteva luni în urmă, s-a scris că cei doi ar fi avut ceva probleme în cuplu după ce s-a aflat că, în timpul unei conversații cu el, artista „a plâns și a strigat” la telefon în timp ce se pregătea pentru rezidența amânată din Las Vegas.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te