Homepage  / Articole

Adelina Pestriţu apare în “Iubire şi onoare”

Adelina Pestriţu apare în “Iubire şi onoare”

de Redactia Tvmania

Adelina Pestriţu se alătură găştii de Dorobanţi în episodul de joi, 31 martie, al telenovelei “Iubire si onoare”, de la postul Acasă. Ea o interpretează pe Andreea, o tânără frumoasă din lumea mondenă, dornică să fie în centrul atenţiei tabloidelor, indiferent dacă este vorba despre o afacere cinstită sau un şantaj.

Carmen (Adela Popescu) se întâlneşte cu Andreea (Adelina Pestriţu), o bună prietenă din adolescenţă, într-o cafenea din Dorobanţi şi îi propune o modalitate uşoară de a obţine mulţi bani, dar şi notorietatea mult dorită printr-un plan pus la cale cu dibacie de ea şi Aziz.

Adelina Pestriţu şi-a făcut debutul în actorie pe platourile de filmare din Buftea, unde a fost primită cu multă căldură: “La filmare a fost foarte distractiv, nu ştiam la ce să mă aştept de la mine pentru că nu ştiam cum o să mă descurc, însă am lucrat cu o echipă de actori foarte buni, şi pe lângă faptul că sunt actori buni sunt şi nişte oameni de treabă cu care m-am înţeles foarte bine”, povesteşte ea.

Primele ei cadre trase pentru telenovela “Iubire şi onoare” au fost alături de vedeta Adela Popescu, care a iniţiat-o pe frumoasa brunetă în tainele actoriei: “Toată lumea a fost atentă cu mine, mai ales Adela. Pentru că ştia că e debutul meu în actorie, m-a sfătuit cum a crezut ea mai bine şi m-a ajutat să învăţ textul”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton