Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Adevărul despre mariajul cu Ilie Năstase: Amalia Năstase: „Când am anunțat divorțul a fost cel mai greu”

de Redactia Tvmania

După o relație de 14 de ani, din care 7 ani de căsnicie, Amalia și Ilie Năstase au șocat pe toată lumea, în 2010, când și-au anunțat divorțul. Deși s-au despărțit în mod civilizat, de dragul fetițelor pe care le au împreună, mereu au existat speculații că cei doi ar fi fost, de fapt, la cuțite. Acum, la 11 ani de la divorț, Amalia a mărturisit adevărul despre mariajul ei cu celebrul tenisman.   Amalia Năstase a fost invitată recent la podcastul găzduit de Mihai Petre. Acolo, ea a vorbit fără ocolișuri despre prima dată când l-a întâlnit pe Ilie Năstase și despre cum era, la acea vreme, doar o fată crescută în Rahova, scrie viva.ro. Cununia lor civilă a avut loc la Paris, în anul 2003, iar cununia religioasă, un an mai târziu.   „Să pleci din Rahova și să ajungi să vorbești cu Robert de Niro. Mă simțeam zero barat!” “În joburile mele din timpul facultății, făceam sampling cu țigări și așa l-am întâlnit pe Ilie. Eram la Sting la concert și eu, cu tupeul meu de Rahova, m-am dus la toată lumea. El a zis ca nu fumează, dar pentru mine fumează. Și eu i-am zis: . El a a cerut numărul meu la cineva de pe acolo și de aici se știe ce a urmat. A durat doi ani până am fost împreună, dar pentru mine a fost o schimbare majoră.

Să pleci din Rahova, nu neapărat era vorba de statutul financiar, cât de oamenii pe care-i întâlneam când eram cu el, niște oameni la care nu aș fi visat să ajung. Să pleci din Rahova și să ajungi să vorbești cu Robert de Niro. Ma simțeam nimeni, zero barat!

În România eram judecată, însă, pe la spate! Îmi ziceau: ”, a povestit Amalia Năstase.

„Când am anunțat divorțul a fost cel mai greu”

După divorțul de Ilie Năstase, Amalia a luat viața de la zero. Iar asta ar fi fost, recunoaște acum fosta soție a celebrului tenisman, cea mai dificilă perioadă a vieții ei.

“Divorțul de Ilie a fost ca un roller coaster, erau niște munți de frică în fața mea. Mă gândeam ce fac, lumea din jur îmi zicea: Nu mi-a fost ușor, dar știam că pot să încep de la zero. Am reușit să reconstruiesc și viața copiilor, și pe a mea.

Când am anunțat divorțul a fost cel mai greu, era toată atenția pe mine. Am dat o scrisoare și gata. S-a terminat, nu am mai continuat. După ce nu mai ești bine ca și cuplu, o lași așa și gata. La câțiva ani după divorț am fost cu Alessia la o evaluare psihologică și doamna psiholog mi-a zis: . După divorț, eu și Ilie am găsit modalități ca fetele să nu sufere după un scandal”, a dezvăluit Amalia Năstase.

Amalia Năstase și-a refăcut viața la șapte ani de la divorț, când s-a recăsătorit cu mai tânărul ei asociat Răzvan Vasilescu, la Las Vegas. De atunci, cei doi formează o familie fericită, alături de cele două fete din mariajul cu Ilie, Alessia (16 ani) și Emma (13 ani), dar și de fiul lor, Toma (5 ani).

„Pe Răzvan îl știam mai de mult, am început un proiect atunci. E bărbatul pe care-l iubesc și fără de care nu funcționez. Avem o relație atât de bine închegată și e atâta încredere între noi. Eu eram turmentată de ce se întâmpla în viața mea atunci, dar am zis hai să încercăm. El mă admira mai de mult. Eu sunt a dracului, nu aș putea să iert un bărbat dacă m-ar înșela”, a mai spus Amalia.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te