Adevărul despre România
Dan Marinescu, redactorul-şef al publicaţiei Adevărul, declară că „Adevărul despre România” va fi o emisiune tv realizată de reporterii speciali ai ziarului Adevărul. Privind reportajele de la „Adevărul despre Romania”, oamenii se vor emoţiona pentru că poveştile vor fi într-adevăr emoţionante şi nu pentru că un regizor va alege cele mai bune cadre şi cea mai bună muzică de fundal. „Adevărul despre România” va fi, culmea, chiar despre România. Aşa cum este ea. Cu bune şi cu rele, conchide Dan Marinescu.
În primele ediţii, vor fi abordate subiecte sociale, politice, istorice, dar şi din domeniul relaţiilor internaţionale. Publicul va descoperi care este impactul pe care l-a avut reţeaua de socializare Facebook în România, dar şi cum a afectat războiul din Ucraina familiile românilor din Cernăuţi sau care este adevărul din spatele cazurilor de malpraxis.
Vor fi intervievate personalităţi de marcă din domeniul anchetat, fie că sunt factori de decizie, reprezentanţi ai companiilor de top din mediul de afaceri, politicieni sau formatori de opinie.
Emisiunea „Adevărul despre România” va fi difuzată la Prima TV, în fiecare săptămână, începând de marţi, 7 octombrie, de la ora 20.30.