Adewale (44 de ani) a crescut într-o situaţie similară, iar filmul spune, într-un fel, chiar povestea lui. Astfel, el a dezvăluit că în adolescenţă a devenit skinhead – membru al unei grupări violente de extremă dreapta -, într-o încercare de a-şi găsi un loc în noul său mediu.
El a fost dat încă de când avea şase săptămâni unei familii din Essex, locuind alături de încă alţi 10 copii africani, printre care şi cele două surori ale sale. Pentru că a crescut cu teama de a fi atacat din cauza culorii pielii sale, Adewale a început să se considere alb şi a dezvoltat o frică profundă faţă de propria rasă.
“Până să împlinesc 16 ani, devenisem un adversar de temut. Eram atât de dornic să repudiez orice legătură cu orice rasă imigrantă, că aş fi făcut orice. Eram disperat să fac parte dintr-un grup. Ăsta era singurul meu scop în adolescenţă”, a povestit actorul.