Conform unei experiente de decenii, se stie ca anii preolimpici (precum cel pe care tocmai l-am incheiat) sunt un etalon precis al starii in care se afla performerii unei tari. Acest lucru le-a aratat conducatorilor sportului de la noi din tara ca Romania traverseaza o criza extrem de grava. Campionii s-au rarit intr-atat, incat in tot anul 2007 „tricolorii” n-au obtinut nici macar o singura medalie de aur in sporturile olimpice! Specialistii estimeaza ca Romania ar putea, daca va avea noroc, sa obtina un titlu in aceasta vara, la Jocurile Olimpice de la Beijing. Pe acest fundal, reusitele echipei nationale de fotbal au venit sa estompeze o parte din acest peisaj sumbru. Romania a iesit din conul de umbra in care se afundase incepand din 2000 si, dupa trei campanii esuate in preliminariile turneelor finale, a izbutit o calificare glorioasa la Campionatul European care va avea loc la vara, in Austria si Elvetia. In consecinta, fotbalul si-a taiat partea leului in toate anchetele si ierarhiile pe 2007.
CEA MAI BUNA ECHIPA a fost desemnata, asa cum era de asteptat, nationala de fotbal. Romania a avut un an plin: pentru prima oara in istorie a invins Olanda; s-a calificat la Euro 2008 din postura de castigatoare a grupei preliminare; a urcat pana pe locul 13 in lume. Aceste succese au ajutat-o sa devanseze doua premiante din handbal: nationala feminina (locul 4 la recent incheiatele Campionate Mondiale) si Oltchim Rm. Valcea (fetele pregatite de Tadici au cucerit titlul si Cupa in Romania, Cupa Cupelor si Supercupa Europei in plan international (asta-vara), iar acum au obtinut deja calificarea din grupele Ligii Campionilor.