Invitat în emisiunea “Cireaşa de pe tort” de la Prima TV, Adrian Nartea a dezvăluit în premieră că va deveni tătic.
Adrian s-a căsătorit anul trecut cu modelul Alina Ferinceac, după patru ani de relaţie. Cei doi s-au cunoscut în anul 2010, în Tunisia, unde au lucrat împreună la un proiect. Ea venea de la Milano, el din România, şi a fost dragoste la prima vedere. După ce proiectul a luat sfârşit, Adrian şi Alina au făcut schimb de id-urile de messenger şi aşa au început practic relaţia.
Acum, la aproape un an de la căsătorie, Alina şi Adrian se pregătesc să devină părinţi. Viitorul tătic a făcut anunţul în emisiunea „Cireaşa de pe tort”, de la Prima TV. În timp ce se afla în limuzină şi se îndrepta spre cina organizată de Dianna Rotaru, Adrian a fost dat de gol de colegul Mircea Zara, care i-a spus Xoniei că acesta urmează să devină tătic.
Emoţionat, Adi a povestit cum a primit vestea cea mare. „Eram la filmări când am aflat, în Veneţia. Soţia mi-a trimis o poză”, a spus vedeta.
Mircea Zara i-a prezis ce sex va avea copilul. “Eu zic că o să fie fata. Ştii cum e să ai grijă de două fete? Nu-i uşor să fii tată de fată!”, i-a spus acesta.