În ciuda acestui fapt, Adrian Nartea și-a îndreptat atenția spre platformele de socializare, unde a încheiat contracte de imagine cu diferite produse și servicii. În plus, a făcut debutul pe scena Teatrului Național din București, interpretând rolul lui Chiriac în piesa „O noapte furtunoasă”, un spectacol produs de Compania de Teatru Concordia. Distribuția mai include nume cunoscute precum Monica Davidescu, Aurelian Temișan, Monica Odagiu și Radu Ștefan Bănică.
De ce a refuzat Adrian Nartea să revină pe micile ecrane
Recent, actorul a dezvăluit că a primit oferte pentru a participa la emisiunea „Survivor”, însă acestea nu s-au concretizat.
„Propuneri au fost și sunt în continuare, nu pot să spun, dar ideea este că da, au fost propuneri. Plecatul de acasă mai mult timp, în condițiile în care Petra are 2 ani și Mara 7 ani, dar mai mult pentru Petra, e complicat. Eu iubesc atât de mult să stau cu ele încât mi-ar fi foarte greu. Acesta este unul din motive și al doilea motiv este cumva pentru că încă sunt în umbra Vlad, Vlad e încă destul de prezent în imaginea mea și atunci cumva trebuie să mai las să se mai așeze lucrurile.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
Ținem cu teatrul și e foarte mișto ceea ce se întâmplă cu teatrul și proiectele mele, campanii și așa mai departe, astea merg (…) Am mai dat casting la producții străine, e viață de actor, asta e, dar e bine că sunt campanii pe care le fac și le produc singur, încerc să mă țin vizibil”, a spus Adrian Nartea pentru unica.ro.
La ce ritual apelează actorul din „Vlad” când are emoții
Cât despre sentimentele pe care le trăiește înainte de a urca pe scenă, Adrian Nartea urmează un ritual special pentru a le depăși. El se bazează foarte mult pe energiile din public și pe conexiunea pe care o simte atunci când interacționează cu spectatorii.
„Câteodată îmi fac și semnul crucii când văd că nu mai dibuiesc cu emoțiile. Am un exercițiu de respirație pe care îl fac ca să nu mă pierd, e un exercițiu care este și de respirație, dar este și un fel de yoga, e și un fel de vizualizare a lucrurilor, adică încerc să scap de emoții sau să le las să treacă prin mine, să nu le blochez acolo.
Ăsta este un ritual pe care îl fac mai tot timpul, mai ales când prezint evenimente mari și importante. Las să treacă emoțiile prin mine și fac exercițiul ăsta. Îmi învăț foarte bine cel puțin începutul, ceea ce e foarte important, că după aceea când simți publicul și ai un feedback, începi să construiești și asta e altceva”, a completat Adrian Nartea pentru sursa citată anterior.
Citește și: