Adriana Nedelea, plecată de ceva vreme de la Realitatea, se alătură echipei Digi 24 şi va prezenta, de luni până vineri, emisiunea “România 24”, între orele 12 şi 14.
Ea va debuta la Digi 24 pe 3 iunie şi a declarat că: “La Digi 24 acordăm importanţă legăturii directe cu telespectatorul. Voi intra în direct cu telespectatorii, pentru că opinia lor contează. Vom comenta subiectele zilei, vrem să auzim «vocea» telespectatorilor noştri”.
Nedelea spune că a fost atrasă, la postul deţinut de operatorul RCS&RDS, de stilul său de a face şi prezenta ştiri.
“Este televiziunea care îşi construieşte şi îşi asumă propriile teme şi subiecte, dezvoltă campanii pe teme de interes public, încurajează echilibrul şi dinamica în dezbatere, informaţia clară şi creativitatea”, a explicat ea.