Aceasta va dezbate subiectul economic principal al săptămânii și va aduce pe micul ecran informații de interes, de la călătorii și pensii până la noutăți despre salarii.
“Din 1 august vom dezbate subiectele economice, cele care au impact asupra traiului nostru și vom afla și răspunsurile din partea guvernanților, îi vom avea în studio pentru a ști cum ne va merge și cum ne influențează deciziile luate de ei. Vorbim și cu oameni la început de drum în business, vrem să știm și ce se mai întâmplă în piața muncii, ce muncim, cum mai muncim și în ce fel ni s-au schimbat joburile în această perioadă”, spune Adriana Nedelea. În emisiunea ce va fi difuzată la Prima TV va fi prezent și Cristi Citre, jurnalist Profit News, în calitate de invitat permanent.
Jurnalist recunoscut pentru profesionalism, Adriana Nedelea va desluși pe înțelesul telespectatorilor, de luni, 19 iulie, în Focus la Prima Oră, toate dilemele legate de economie. Cele mai importante și utile știri economice, de interes pentru telespectatori, vor fi prezente pe micul ecran, la Prima TV, de luni – vineri, de la 9:30, într-un segment dedicat știrilor economice.
“Ne interesează cele mai importante informații economice Profit.ro, despre joburi, prețuri, piața imobiliară, salarii, creștere economică, noi măsuri luate de Guvern. Eu zic că educația financiara este cel mai important domeniu pentru fiecare dintre noi. Cunoșterea ne deschide mintea și sufletul și ne ajută să ne adaptăm, poate, mai ușor vremurilor pe care le trăim. M-am alăturat echipei Profit News pentru ca sunt om de televiziune de stiri și cred că putem construi ceva credibil si puternic în piața media din România. Iar la Prima TV am găsit plăcerea de a colabora cu profesioniști, cu oameni cu ani buni de experiență în domeniu.”