Serialul de epocă „Poldark” ni i-a adus pe micile ecrane, la Happy Channel, pe actorii Aidan Turner şi Eleanor Tomlinson, protagoniştii unei frumoase poveşti de dragoste de la sfârşitul secolului al XVIII- lea.
Serialul de epocă „Poldark” ni i-a adus pe micile ecrane, la Happy Channel, pe actorii Aidan Turner şi Eleanor Tomlinson, protagoniştii unei frumoase poveşti de dragoste de la sfârşitul secolului al XVIII- lea.
Din 22 aprilie, în fiecare duminică, postul Happy Channel difuzează serialul britanic de epocă „Poldark”. Producţia, lansată în Marea Britanie în 2015, la postul BBC One, are la bază romanele din seria cu acelaşi nume, scrisă de Winston Graham. În Marea Britanie, serialul, care a obţinut până în prezent 7 premii la diferite festivaluri de film, printre care şi un premiu special BAFTA, a ajuns la sezonul patru. Noile episoade au fost filmate toamna trecută, iar premiera noului sezon este programată pentru începutul acestei veri, anunţă radiotimes.com. De asemenea, actorul principal, Aidan Turner, a declarat că va exista şi sezonul 5: „Cu siguranţă vom filma şi sezonul cinci, după aceea nu mai ştiu. Vom vedea ce-o mai fi, o luăm treptat”.
În centrul poveştii se află Ross Poldark (Aidan), un ofițer al armatei Marii Britanii, care se întoarce acasă, în Cornwall, după Războiul American de Independență (1775-1783). Ross, cândva un membru respectat al comunităţii, crede că atât familia cât şi iubita îl aşteaptă cu braţele deschise. Însă aşteptările lui nu au nicio legătură cu realitatea pe care o găseşte, mai ales că el a fost crezut mort de rude și apropiați. Moșia familiei este în paragină după moartea tatălui său, iar marea lui iubire, Elizabeth Warleggan (Heida Reed), urmează să se căsătorească cu un alt bărbat. Ross încearcă să îşi recâştige statutul social şi financiar punând pe picioare o mină părăsită. Aşa o cunoaşte pe Demelza Carne (Eleanor Tomlinson), fiica unui miner, pe care o angajează pe post de bucătăreasă. Cei doi se îndrăgostesc, se căsătoresc și fac un copil. Însă, viața lor este presărată cu griji şi intrigi puse la cale de duşmanii lui Ross, dar şi de fosta lui iubită invidioasă.
Actorul de origine irlandeză Aidan Turner (34 de ani), cel care îi dă viaţă lui Ross Poldark, are şi alte talente dincolo de cele actoriceşti. În copilărie a făcut 10 ani dansuri latino şi de societate la îndrumarea mamei sale, în timp ce tatăl său, electrician de profesie, l-a învăţat multe trucuri în acest domeniu. Aidan nu este un fan al reţelelor de socializare şi nici nu-i place să meargă la sala de fitness. În schimb, o figurină LEGO a primit numele personajului său din seria de filme „Hobbitul”, Kili, şi se mândreşte cu asta. În paralel cu „Poldark”, Aidan (34 de ani) a mai reuşit să lucreze în ultima perioadă şi la două proiecte cinematografice: drama „Look Away”, alături de Chloë Sevigny şi Matthew Broderick, şi filmul de război „The Man Who Killed Hitler and then The Bigfoot”.
Cât priveşte viaţa privată, Aidan a avut mai multe relaţii cu colege de breaslă, cea mai mediatizată fiind cu actriţa Sarah Greene, apropiaţii văzându-i căsătoriţi. În timpul filmărilor la „Poldark” despre el s-a scris că ar fi avut o aventură cu actriţa Eleanor Tomlinson, iubita sa din film. Cei doi au infirmat zvonurile, însă în 2016 amândoi s-au despărţit de partenerii lor de atunci, Nettie Wakefield, respectiv Ben Atkinson. Mai mult, Aidan are numai cuvinte de laudă la adresa lui Eleanor. „Este minunată, superbă. Ne distrăm de minune pe platouri. Avem caractere foarte asemănătoare. Lucrăm foarte bine împreună. Suntem buni prieteni”, a spus el, citat de imdb.com. Pe Eleanor (25 de ani) aţi mai văzut-o la AXN în mini-seria „Regina albă”, iar în prezent ea filmează pentru o altă mini-serie, „The War of the Worlds”.
Prima adaptare tv a celebrelor romane ale lui Winston Graham a fost în 1975. Serialul „Poldark” de atunci i-a avut în rolurile principale pe Robin Ellis (Ross) şi Angharad Rees (Demelza). Nostalgic, actorul Robin Ellis a acceptat să aibă o apariţie episodică în producţia tv din 2015, unde l-a interpretat pe judecătorul Halse.