Spionul din cărţile lui Tom Clancy face tranziţia spre micile ecrane într-un nou serial, anunţă digitalspy.co.uk.
Jack Ryan a apărut până acum în cinci filme, cu încasări totale de 788 de milioane de dolari, fiind interpretat pe marile ecrane de actorii Alec Baldwin, Harrison Ford, Ben Affleck şi Chris Pine (foto). Acesta din urmă a renunţat la rol după „Jack Ryan: Agentul din umbră” (2014).
În proiectul pentru noul serial sunt implicaţi producătorul Carlton Cuse, scenaristul Graham Roland, care au mai colaborat pentru „LOST: Naufragiaţii”, şi regizorul Michael Bay („Băieţi răi”, „Transformers”).