Homepage  / Cinema

„Air”,  tot ce trebuie să știi despre povestea celor mai cunoscuți pantofi sport din lume. Matt Damon joacă rolul principal

„Air”,  tot ce trebuie să știi despre povestea celor mai cunoscuți pantofi sport din lume. Matt Damon joacă rolul principal

de Andreea Hentea,

„Air”, noul film regizat de Ben Affleck, urmărește povestea neobositului Sonny Vaccaro (Matt Damon), a cărui idee strălucită s-a aflat în spatele unuia dintre cele mai spectaculoase contracte din istoria sportului, cu fabulosul Michael Jordan. 

Ben Affleck (foto bulină), care joacă rolul lui Phil Knight, co-fondatorul companiei Nike, și-a dorit să transpună pe ecran epopeea reală a semnării contractului istoric dintre celebra companie și Michael Jordan. Acțiunea începe la mijlocul anilor ’80, când Sonny Vaccaro, de la compania Nike, caută orice mijloc prin care să-l determine pe un baschetbalist de douăzeci de ani, extrem de promițător, pe nume Michael Jordan (Damian Young), să semneze contractul cu ei. El merge țintit la mama acestuia, Deloris Jordan (Viola Davis), o persoană puternică și dinamică, dar și la antrenori, consilieri, prieteni ai jucătorului, ca să-l convingă. Astăzi, când Michael Jordan a fost recunoscut drept „cel mai mare jucător de baschet al tuturor timpurilor”, momentul respectiv face parte din legendă, dar în epoca în care s-a petrecut totul, un asemenea contract părea nebunesc. Cooperarea dintre Nike și Michael Jordan a dus la lansarea, în 1985, a industriei globale a pantofilor de sport care astăzi aduc miliarde de dolari. 

Demaraj complicat

Filmul a fost realizat de studiourile Amazon în colaborare cu Skydance Sports și cu studiourile Mandalay, iar scenariul original scris de Alex Convery a fost inclus pe „Lista neagră” a celor mai bune scenarii neproduse din 2021. În cele din urmă, cei de la studiourile Mandalay i-au arătat scenariul președintelui Skydance Sports (departamentul pentru sport al companiei Skydance Media), Jon Weinbach, unul dintre producătorii miniseriei documentare despre Michael Jordan, „The Last Dance” (2020), premiată cu Emmy. Prezența lui Weinbach a fost esențială în obținerea drepturilor pe viață asupra poveștii lui Sonny Vaccaro.

Un duo de succes

„Air” este prima producție regizată de Ben Affleck în care joacă Matt Damon. Prietenia și colaborarea lor datează dinainte de „Good Will Hunting” (1997), regizat de Gus Van Sant, care le-a adus Oscarul pentru cel mai bun scenariu original, pe care îl scriseseră împreună (pe când Ben Affleck avea 25 de ani, iar Matt Damon 27). Cu ceva timp în urmă, i-am revăzut în filmul lui Ridley Scott „Ultimul duel” / „The Last Duel” (2021). Pe Ben Affleck îl vom vedea în mai, în thrillerul „Hypnotic”, regizat de Robert Rodriguez, iar Matt Damon va reveni pe ecrane în iulie, în așteptatul film biografic „Oppenheimer”, al lui Christopher Nolan. Filmul „Air” a avut deja cronici excelente. IndieWire a scris că „Este unul dintre cele mai bune filme despre sport realizate vreodată”, iar The Wrap a afirmat că „Actorii excelent conduși de Ben Affleck transformă povestea în ceva cu totul special”.

O: Air, SUA, 2023 R: Ben Affleck D: Matt Damon, Ben Affleck, Jason Bateman, Viola Davis, Chris Messina, Chris Tucker, Marlon Wayans, Gustaf Skarsgård, Jay Mohr.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton