Homepage  / Ultimul număr

Ajutati de dans

Ajutati de dans

de Redactia Tvmania

Desi nu au castigat primul loc la "Dansez pentru tine", Dana Rogoz si Ionut Paval au reusit sa implineasca visul pentru care au luptat toamna trecuta.

Opt vedete autohtone au dansat cu foc in editia a doua a emisiunii-concurs „Dansez pentru tine” – cel mai urmarit program TV in anul care s-a incheiat, conform unui sondaj international efectuat recent. Desi castigator a fost cuplul Victor Slav – Carmen Stepan, Dana Rogoz si partenerul ei de ring, Ionut Paval, se pot declara invingatori in felul lor. Si asta pentru ca, desi nu au obtinut trofeul final, visul acestuia s-a implinit: mama lui a fost operata la inima, dupa ce un medic roman stabilit in Germania i-a vazut dansand. „Cred ca, in primul rand, am avut noroc. S-a intamplat ca doctorul Tejas Alexander sa urmareasca emisiunea tocmai cand noi am pierdut la duel. L-a emotionat foarte tare reactia noastra cand am pierdut. A vazut cat de mult ne doream ca visul nostru sa se implineasca si cunostea cat de grava era situatia mamei lui Ionut”, ne-a povestit Dana. Si pentru ca atunci cand au fost eliminati din concurs, i-a promis partenerului ei ca ii va fi alaturi pe holurile spitalului, Dana s-a tinut de cuvant: „Desi operatia a fost chiar in prag de Craciun, iar plecarea din tara chiar de ziua de nastere a mamei mele, am fost fericita ca il pot sprijini pe Ionut pana la capat in indeplinirea visului. Mi-am dat seama ca intr-o mica masura, am ajutat si eu la salvarea vietii unui om. Si ca asta e de fapt cea mai mare realizare a vietii mele”.

CADOU DE CRACIUN
Operatia a fost suportata de catre doctorul Tejas Alexander, anestezist la clinica din Lahr, ne-a spus Dana: „Un gest extraordinar, facut de un roman extraordinar. Toti cei de la clinica, printre care multi romani, cunosteau povestea lui Ionut inca dinainte sa ajungem acolo, pentru ca urmarisera emisiunea. Unii dintre ei ne-au marturisit ca au plans cu noi cand am pierdut si ca se bucura ca acum ne pot vedea fericiti”. Cat despre pacienta, mama lui Ionut este acum la o clinica de recuperare si face progrese extraordinare. „Daca inainte nu putea merge nici 20 de metri fara sa oboseasca, acum urca singura trei etaje sau merge pe bicicleta medicinala. Propriu-zis, i s-a schimbat viata intregii familii”, a spus Dana.

IN VACANTA
Dana si-a petrecut sarbatorile de iarna in familie. „Ajunul de Craciun mi l-am petrecut cu prietenele mele cele mai bune. E deja o traditie ca in fiecare an in Ajun sa mergem la una dintre noi acasa si sa impodobim bradul. Am ascultat colinde, am facut pachetele cu dulciuri pentru colindatori, ne-am facut cadouri una alteia, a fost foarte frumos. Iar pe 25 am sarbatorit impreuna cu familia. De Revelion am fost la schi in Austria. De fapt, eu m-am dat numai cu placa. De schiat, schiez destul de bine, asa ca mi-am dorit sa invat ceva nou. E al doilea an cand stau cu placa in picioare si pot sa zic ca am depasit stadiul de «incepator», dar nu cu mult. Oricum, imi place foarte tare”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton