Homepage  / Știri

Al Pacino îl va juca pe Henri Matisse

Al Pacino îl va juca pe Henri Matisse

de Redactia Tvmania

Actorul american (70 de ani) va intra în pielea legendarului pictor francez în pelicula “Masterpiece”, care se va concentra pe relaţia artistului cu muza sa, Monique Bourgeois, potrivit FemaleFirst.co.uk.

Matisse şi Bourgeois s-au cunoscut în 1942, când ea avea 21 de ani, iar pictorul era deja septuagenar, însă au fost despărţiţi de al Doilea Război Mondial până în 1946, când s-au reîntâlnit.

Monique devenise călugăriţă şi l-a inspirat pe Matisse în realizarea uneia dintre cele mai cunoscute opere ale sale, monumentala lucrare de decorare a capelei “Rosaire”, în mănăstirea călugărițelor dominicane din Vence, în apropiere de oraşul francez Nisa.

Filmul “Masterpiece” va fi regizat de Deepa Mehta. Ultima apariţie a lui Pacino pe marile ecrane a fost în pelicula “Crime justificate” (2008), însă celebrul actor a mai jucat în filme TV ca “You Don’t Know Jack”, apărut anul trecut.

Anul acesta, însă, proiectele cu Pacino pe post de cap de afiş s-au înmulţit: fostul laureat cu Oscar joacă în “Mary Mother of Christ”, “Hands of Stone”, “King Lear” şi “The Son of No One”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton