Homepage  / Ultimul număr

Cătălin Măruţă a întrat în cel de-al patrulea an al său la Pro TV

Cătălin Măruţă a întrat în cel de-al patrulea an al său la Pro TV

de Redactia Tvmania

În ciuda asalturilor unor rivali ca Simona Gherghe şi Mădălin Ionescu, Cătălin Măruţă a reuşit să rămână lider de audienţă pe segmentul său şi în 2010. Îşi respectă adversarii (“suntem colegi de breaslă”), însă spune că adevăratul său secret e respectul faţă de public.

Cătălin Măruţă a câştigat în decembrie cel de-al doilea său premiu TVmania consecutiv la categoria “Cea mai bună emisiune-tabloid”. El a început cel de-al patrulea an în MediaPro, timp în care concurenţii săi de după-amiază – de la Simona Gherghe (“Acces direct”, Antena 1) până la Mădălin Ionescu (“Drept la ţintă”, Kanal D) – s-au înmulţit. Măruţă, însă, îşi vede mai departe de reţeta sa probată.

“TVmania”: Ai câştigat în decembrie cel de-al doilea premiu consecutiv TVmania, cu “Happy Hour”. Ce înseamnă pentru tine succesul susţinut al emisiunii tale în randul celor care au votat?

Mă bucură enorm şi oricine s-ar bucura, în locul meu. Distincţia asta îmi confirmă faptul că am reuşit să oferim publicului ceea ce aşteaptă de la noi şi de la invitaţii noştri. Că formula şi echipa noastră funcţionează bine. Că ne cunoaştem telespectatorii. Eu mă bucur că publicul e cel care decide, nu un juriu restrâns. Atunci când câştigi un premiu în urma votului telespectatorilor, mulţumirea profesională e mult mai mare.

Eşti de peste trei ani la Pro TV, timp în care rivalii tăi pe segmentul de după-amiază s-au înmulţit. Cum reuşeşti să rămâi relevant?

Da, sunt în al patrulea an de Pro TV şi mi-am dat seama, în acest răstimp, că dacă rămâi fidel calităţilor cu care ţi-ai obişnuit publicul, concurenţa nu e ceva fatal. Îmi respect competitorii, în fond suntem colegi de breaslă, dar dincolo de asta, principiul nostru e să nu coborâm ştacheta orice-ar fi.

Citeşte textul integral în revistă

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton