Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Al patrulea Faimos eliminat de la Survivor România 2023. Schimbările anunțate de Daniel Pavel, după ce și Jorge a ieșit din competiție

de Andra Stana,

După ce Gheboasă, Maria Constantin și Sebastian Dobrincu au fost eliminați de la Survivor România 2023, în ediția de miercuri seară, 1 februarie, pentru al patrulea Faimos competiția a luat sfârșit. Ada Dumitru, Vica Blochina și DOC au fost la votul publicului, iar cel care a primit cele mai puține voturi a fost trimis acasă. De asemenea, Jorge a părăsit competiția din motive medicale. Iată ce schimbări au loc în show-ul prezentat de Daniel Pavel.

[toc]

Faimoșii și Războinicii s-au luptat pentru premiul de comunicare – 1 februarie 2023

Pentru prima dată în acest sezon, Faimoșii și Războinicii s-au luptat pentru premiul de comunicare.

„Astăzi jucați jocul pentru comunicare. Pentru prima dată în acest sezon vine răvașul. Un mesaj de la familie și o poza, iată premiul de astăzi. Când familia îți este alături, ești de neînvins, de aceea premiul vă aduce un mesaj mult așteptat”, a anunțat Daniel Pavel, citat de fanatik.ro.

Înainte de jocul pentru recompensa de comunicare să înceapă, Daniel Pavel a anunțat că, din motive medicale, Ionuț Iftimoaie de la Faimoși și Codruța Began de la Războinici nu pot intra pe traseu.

În final, Războinicii au câștigat, iar Vica Blochina a avut o cădere nervoasă după ce a pierdut. „Acum chiar merit să plec acasă. Sunt cea mai slabă dintre toți”, a afirmat Vica printre lacrimi.

Survivor România, 1 februarie 2023. Jorge a părăsit competiția din motive medicale

În ediția de miercuri, 1 februarie, Jorge a părăsit competiția pentru a se putea recupera, după accidentul suferit pe teren.

„Avem rezultatul investigațiilor. Pe considerente medicale, pentru a te putea recupera în condiții normale. Jorge, părăsești competiția în această seară, în acest consiliu”, a fost anunțul făcut de domnul Dan.

„Sunt foarte frustrat. Eu chiar mi-am dorit să fiu aici. Frustrarea cea mai mare este că m-am accidentat într-un moment în care Universul m-a avertizat în acea dimineață, mi-a spus că o să-mi rup un deget”, a spus Jorge. 

Nu mai vreau sa plece oameni accidentati din Survivor!.. Pacat! Sa te faci bine @jorgeofficial.ro si felicitari pentru tot! Esti exemplu!”, „
ar trebui inlocuiti Sebi si Jorge deoarece au plecat din motive medicale, nu mi se pare corect sa fie in minus Faimosii din cauza acestor accidente”, „Deci asta este pentru mine definiția ghinionului curat. Pe bune acuma. Am impresia ca producătorii își bat joc de concurenți și de noi implicit.
” sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de fani, pe pagina de Instagram a show-ului.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Vica Blochina a fost eliminată de la Survivor România, 1 februarie 2023

Eliminată, în urma votului publicului, a fost Vica.

„Unul dintre voi în această seară, în acest moment, va părăsi competiția. Concurentul care a întrunit numărul cel mic de voturi, concurentul pentru care Survivor România se încheie în această seară este Vica”, a fost anunțul lui Daniel Pavel.

Apoi, după ce s-a aflat că Vica și Jorge părăsesc competiția, Daniel Pavel i-a anunțat pe Faimoși și Războinici că, de-acum, vor avea două jocuri de imunitate.

„De săptămâna viitoare trebuie să arătați zi de zi că aveți tot ce vă trebuie ca să rămâneți în concurs și să luptați de două ori pentru imunitate. Astfel, luni avem un joc de imunitate și un consiliu, marți un alt joc de imunitate, urmat de un consiliu de nominalizare, iar miercuri aflăm cine rămâne”, a anunțat Daniel Pavel. 

Survivor România revine luni, marți și miercuri, de la 20:30, la PRO TV și, în avans, pe VOYO.

Sursa foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te