Audițiile iUmor continuă duminică, de la 20:00, la Antena 1, când celor trei jurați li se va alătura la pupitru Ana Morodan.
de Andra Stana,
Audițiile iUmor continuă duminică, de la 20:00, la Antena 1, când celor trei jurați li se va alătura la pupitru Ana Morodan.
Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea și în această ediție un coleg nou de juriu. Contesa digitală Ana Morodan este jurata surpriză din cea mai nouă ediție iUmor difuzată duminică, 27 februarie, de la 20.00, la Antena 1.
Ana Morodan i-a surprins pe Delia, Cheloo și Mihai Bendeac în momentul în care a pășit pe covorul roșu al juratului surpriză.
„Ești jurat cu drepturi depline!”, a fost mesajul transmis de Cheloo noii colege de juriu.
„Numele meu este Ana Morodan și sunt pregătită pentru orice în viața asta, dar ce am văzut pe scena la iUmor m-a șocat chiar și pe mine. A fost o experiență de neuitat. Nu mi-am imaginat că o filmare iUmor te consumă atât de mult, dar cu siguranță a fost inedit!”, a declarat noua jurată.
Telespectatorii pot urmări cea mai nouă ediție și experiența Anei Morodan în postura de jurat iUmor, duminică, de la 20.00, la Antena 1.
Spre deosebire de sezoanele anterioare când doar Delia, Mihai Bendeac și Cheloo aveau loc la masa juriului, mult așteptatul sezon 12 aduce un al patrulea jurat la pupitru. Acesta va fi o surpriză şi pentru juraţi, nu doar pentru telespectatori, care vor descoperi în fiecare ediţie cine le va fi coleg de juriu în ziua respectivă.
Pentru cel de-al 12-lea sezon, Delia, Cheloo, Mihai Bendeac și juratul surpriză al fiecărei ediții se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii.
De la stand-up, magie, acrobații, teatru sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora.
Invitații speciali nu vor lipsi nici din acest nou sezon și vor demonstra din nou că umorul nu are limite.
Sursa foto: Antena 1