În weekend-ul trecut, Albertina Ionescu și Constantin Opriș au devenit soț și soție și în fața lui Dumnezeu, după ce în urmă cu șase luni semnau în fața ofițerului Stării Civile. Cei doi s-au cununat într-o bisericuță grecească, din apropierea unui superb resort situat pe insula Thassos.
Alături de fericiții miri s-au aflat rudele și prietenii apropiați, printre care și Malvina Cservenschi, cea mai bună prietenă a Albertinei de peste 20 de ani. De altfel, inelul de logodnă pe care vedeta TVR l-a primit a fost special creat de casa de bijuterii a Malvinei.
Din fotografiile și videourile postate pe InstaStory de către fericiții miri și apropiații lor, reiese că petrecerea a fost extrem de reușită, respectându-se mai toate „ingredientele” unui nunți grecești. Astfel, din decor și chiar și de pe tort nu au lipsit ramuri de măslini, s-a dansat sirtaki, iar Albertina și Constantin au spart și farfurii.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 23
Mireasa a opta pentru două rochii, ambele inspirate din modele grecești. Dacă la ceremonia religioasă Albertina a purtat o rochie amplă, cu trenă, la petrecere a ales un model mai simplu și mai lejer, în care să poată dansa, fără a-și poerde eleganța.
Soțul Albertinei Ionescu gătește mai bine!
Anul trecut, în aceeași dată în care s-au cunoscut (15 octombrie), Albertina Ionescu și Constantin Opriș s-au căsătorit civil în mijlocul unei păduri, într-un decor de vis. Pasiunea pentru gătit a fost unul din primele lucruri pe care cei doi le au în comun, și chiar au transformat-o într-o pagină pe Instagram. De altfel, vedeta TVR Info recunoaște că soțul ei este mult mai priceput decât ea într-ale gătitului.
Pasiunea pentru preparatele gustoase a fost și motivul primelor mesaje schimbate de Albertina Ionescu cu cel care i-a cucerit inima, jurnalistul Constantin Opriș. De altfel, primele discuții dintre cei doi nu au fost doar despre gastronomie, ci și despre… o alergie.
„Ohh, să ştii că nu mi-a fost uşor să recunosc că #ElGatesteMaiBine ca mine. Însă chiar este pasionat şi face foarte multe rețete super ușor de realizat şi cu gust sofisticat. Îl apreciez şi îl admir şi pentru acest talent. Şi este mult mai răbdător ca mine, în multe domenii… şi mă mai întrece şi la activitatea fizică, face mai mult sport decât mine”, ne povestea Albertina Ionescu cu ceva timp în urmă.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 10 / 23