După terminarea serialului „Iarna neagră”, o nouă producție intră în grila Happy Channel. Este vorba de „Alegerea”, în original „Babil”, un serial care îl are în rolul principal pe celebru Halit Ergenç.
După terminarea serialului „Iarna neagră”, o nouă producție intră în grila Happy Channel. Este vorba de „Alegerea”, în original „Babil”, un serial care îl are în rolul principal pe celebru Halit Ergenç.
A venit timpul să ne luăm la revedere de la serialul „Iarna neagră”. Acesta se va termina vineri, 26 februarie, iar locul lui în grila Happy Channel va fi luat, în serile de joi și vineri, de „Alegerea”, alt serial turcesc, în original „Babil”, cu o distribuție sonoră.
„Alegerea” îl are în centrul acțiunii pe Irfan (Halit Ergenç), un profesor universitar respectat, școlit în străinătate, a cărui viață se schimbă însă peste noapte, când, în loc să fie avansat, este concediat. Repudiat de universitate, ocolit de prieteni, cu conturile blocate până când va reuși să-și dovedească nevinovăția, Irfan se află într-o situație teribilă, care devine de-a dreptul îngrozitoare când află că băiețelul lui de 7 ani trebuie operat pe creier de urgență. Ca să facă rost de banii necesari, profesorul și soția lui, Eda (Nur Fettahoğlu), apelează la un prieten, Egemen (Ozan Güven), iar acesta îi duce la șeful lui, Suleyman (Mesut Akusta), un personaj dubios, pe cât de bogat, pe atât de lipsit de scrupule. Irfan, care descoperă și că fosta lui iubită, Ilay (Birce Akalay), este acum amanta lui Suleyman, ia bani cu împrumut de la acesta, dar plănuiește să-l înșele. Așa începe periculoasa aventură a unui om corect, forțat de împrejurări să joace murdar.
Halit Ergenç, Nur Fettahoğlu și Ozan Güven, trei dintre personajele principale ale serialului „Alegerea”, au mai jucat împreună în „Suleyman Magnificul”, fiind (mai e cineva care nu știe?) Suleyman însuși, sultana Mahidevran, respectiv Rustem Pașa, soțul unicei fiice a lui Suleyman.
Iar în rolul lui Ayse, o tânără idealistă care nu reușește să-și găsească o slujbă în ciuda studiilor universitare și al cărei destin se intersectează cu cel al lui Irfan, apare frumoasa Asli Enver, protagonista serialului de mare succes la noi „Mireasa din Istanbul”.
„Alegerea” a avut în original două sezoane, a câte 10 episoade fiecare. Deși serialul, lansat cu surle și trâmbițe datorită distribuției sonore, a avut la început audiențe bune, în al doilea sezon nu s-a mai bucurat de prea mare succes. Iar asta s-a întâmplat, a scris presa locală, și din cauza scandalului uriaș în care a fost implicat, vara trecută, Ozan Güven.
Actorul de 45 de ani, care avea și înainte de acest incident o reputație de persoană recalcitrantă, a fost acuzat în iunie anul trecut că a atacat-o violent pe iubita lui de atunci, Deniz Bulutsuz. Imagini cu fața tumefiată a acesteia au împânzit presa turcă, provocând o serie de luări de poziție împotriva actorului. Acesta nu numai că a pierdut contracte de publicitate, dar a și fost concediat din serialul „Alegerea”, astfel că nu a mai revenit în sezonul 2.
Cât despre procesul intentat de tânăra atacată actorului, luna trecută încă se judeca.