Homepage  / Știri

Alex Stan, juratul perfecționist de la „Bake Off România”

Alex Stan, juratul perfecționist de la „Bake Off România”

de Redactia Tvmania

Show-ul culinar dedicat deserturilor, Bake Off România, poate fi văzut în curând, la Pro TV. Cofetari amatori din toate colțurile țării au încercat să obțină un loc în cortul Bake Off România, însă numai 12 au reușit să intre în competiția pentru titlul de Cel mai bun cofetar amator din România și să își prezinte preparatele în fața celor trei jurați, Alex Stan, Simona Pope și Tudor Constantinescu.

Alex Stan

Alex Stan este un perfecționist care pune accent pe disciplină în cofetărie. Pentru el, cel mai important lucru este respectul față de materia primă cu care se lucrează, iar cântarul este elementul esențial de care trebuie să se țină cont. Creativitatea este un mare plus, contribuind la crearea unui adevărat festin de gusturi și arome. „Sunt un tip perfecționist și cel mai tare mă deranjează când nu sunt ascultat atunci când vine vorba de domeniul meu. Îmi place să împărtășesc ceea ce fac și să îi ajut pe cei care își doresc să învețe. Îmi divulg secretele și altora, pentru că eu consider că sunt într-o continuă evoluție!”, a declarat Alex.

Experiența câștigată în Franța l-a transformat pe Alex într-un adevărat expert în materie de gust și texturi. Alex consideră cofetăria o știință în care orice gram contează. Este nevoie de multă determinare, muncă, răbdare și creativitate pentru a reuși să fii bun în acest domeniu: “Am lucrat cu doi chefi extraordinari. Abia după trei ani de lucru constant în laboratorul din Paris, care furniza deserturi pentru trei cofetării, am realizat că am devenit cu adevărat cofetar. Am pornit de la statutul de stagiar și am avut o evoluție rapidă, ajungând sous chef foarte repede. Cel mai mult am stat 40 de ore legate în laborator, pentru că îmi place și îmi doresc ca totul să iasă perfect!”.

Alex Stan are pretenții foarte mari de la concurenții care au reușit să intre în cortul Bake Off România: „Vreau să văd că vor să facă alte lucruri decât ce se face la noi acum, că s-au interesat, s-au informat de pe internet, din reviste sau cărți de specialitate. Vreau să văd că au idei noi și creative. Îmi doresc să fie open minded, iar lucrul acesta se va vedea rapid. Nu aș vrea să văd toate torturile îmbrăcate în marțipan, sper să văd alte idei, deosebite!”.

În curând, Bake Off România va aduce în casele românilor cei mai hotărâți concurenți, o gazdă fermecătoare, un decor de poveste, trei jurați specializați în cofetărie și patiserie, cele mai interesante probe și cele mai inedite rețete de deserturi.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton