Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Alex Velea, în lacrimi la „Asia Express”. Ce a pățit artistul

de Redactia Tvmania

 „Asia Express”, cel mai dur reality show difuzat de Antena 1 în primăvara anului viitor este un adevărat tur de forță fizică și psihică pentru cele 9 perechi de vedete care au ales să plece pe Drumul Comorilor. În această cursă s-a dovedit faptul că Alex Velea are o sensibilitate aparte atunci când vine vorba de copii.

În fiecare casă în care a ajuns, la fiecare cazare unde se aflau copii, Alex și-a petrecut întreaga seară jucându-se cu ei, cântându-le sau învățându-i diverse lucruri. Alături de Mario Fresh a făcut adevărate spectacole pentru cei mici. Unul dintre cele mai grele momente de care a avut parte a fost o misiune care l-a trimis în suburbiile din Filipine. Felul în care trăiau familiile respective, felul în care trăiau copiii de acolo, l-au impresionat atât de mult, încât nu și-a mai putut stăpâni lacrimile. Chiar dacă era în cursă, a rămas minute bune să se joace și să strângă în brațe toți copiii aflați în aceea casă.  Oamenii pe care îi cunosc, experiența de care au parte, limitele pe care și le depășesc concurenții, toate acestea au făcut din Asia Express mai mult decât un show de televiziune. 

La jumătatea lunii octombrie, 9 perechi de vedete au plecat pe Drumul Comorilor, prin Filipine șI Taiwan. Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Speak și iubita lui, Ștefania, Nico și fiica ei, Alexandra, Adda și soțul ei, Cătălin, Ristei și fratele lui, Dan, Maria Buză și Lia Bugnar, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Radu, Alex Velea și Mario Fresh sunt cei care luptă anul acesta pentru premiul de 30.000 de Euro și pentru mult râvnitul titlu de câștigator Asia Express, cel mai dur reality show din România.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te