Alexander, cunoscut pentru rolul lui Eric Northman din serialul True Blood, este unsusţinător înverşunat al echipei britanice Leeds United şi spune că perioada pe care a petrecut-o în oraşul englez a fost cea mai distractivă din viaţa lui, în special datorită unor personaje nonconformiste pe care le-a cunoscut.
“Am locuit acolo în 1997. Am fost în armată în Suedia şi când am scăpat am decis să fac ceva distractive pentru şase luni. Împreună cu un amic am vrut să plecăm în Marea Britanie, dar nu în Londra, am vrut să mergem undeva unde chiar ne-am fi petrecut timpul cu britanicii. Am petrecut de minune. Am studiat engleza, dar am vrut să iau contact cu cultural or aşa că am petrecut mult timp în puburi,” spune Skarsgard.
“Mi-a plăcut pentru că a fost dur. Am locuit la subsol şi am împărţit baia cu alţi doi oameni. Unul arăta ca ucigaşul din twin Peaks, celălalt ne-a auzit vorbin şi ne-a întrebat dacă suntem din Suedia pentru că el făcuse multe afaceri acolo. Când l-am întrebat, însă ce făcea în Suedia, ne-a răspuns că fura droguri,” îşi aminteşte actorul pentru ediţia britanică a revistei Elle.