Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Alexandra Dinu a câștigat procesul cu Adrian Mutu. Câți bani are să îi dea antrenorul

de Ioana Maria,

Judecătoria Buftea i-a dat câștig de cauză Alexandrei Dinu, în procesul pe care l-a intentat fostului soț, Adrian Mutu.

Pentru a se asigura că antrenorul Rapidului nu va mai apela la subterfugii pentru a nu plăti pensia alimentară restantă pentru fiul său, Mario, judecătorii au confirmat poprirea pe jumătate din salariul său declarat. Adrian Mutu a fost informat de instanţa Judecătoriei Buftea că trebuie să-i plătească fostei sale soţii, Alexandra Dinu, 123.254,15 euro şi 419,78 lei.

„Validează poprirea înfiinţată prin dispoziţia de poprire emisă la data de 09.03.2022 de BEJ IFL în dosarul execuţional nr. 19/2016 pentru suma de 123.254,15 euro şi 419,78 lei. Validează poprirea înfiinţată prin dispoziţia de poprire emisă la data de 09.03.2022 de BEJ IFL în dosarul execuţional nr. 27/2018 pentru suma de 123.254,15 euro şi 419,78 lei.

Obligă terţul poprit să plătească creditoarei, suma reprezentând 1/2 din veniturile salariale lunare nete pe care terţul poprit le datorează debitorului începând cu data comunicării adresei de înfiinţare a popririi, 11.03.2022. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de amendare a terţului poprit. Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 28.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în decizia instanței, conform Fanatik.

Alexandra Dinu a reclamat faptul că nu i-au fost plătite ani la rând drepturile, iar judecătoria Buftea i-a dat dreptate actriței care s-a stabilit în Italia.

Alexandra Dinu a solicitat în primăvara anului 2022 să îi fie poprite veniturile pe care le încasează de la Rapid, până în momentul în care „Briliantul” își va achita datoriile față de ea. Antrenorul a ajuns în această situație pentru că nu i-a plătit pensie alimentară copilului lor, Mario.

Conform deciziei luate de Judecătoria Buftea, miercuri, 28 septembrie, Adi Mutu trebuie să îi plătească fostei soții 123.254,15 euro și 419,78 de lei. Decizia nu este definitivă, iar antrenorul din Giulești poate să facă apel următoarele cinci zile.

Alexandra Dinu și Adi Mutu au fost căsătoriți în perioada 2001 – 2003, iar cei doi au împreună un copil, pe Mario, care s-a stabilit în București.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te