La un moment dat, au existat zvonuri că Alexandra Dinu și Ștefan Lungu ar avea o relație amoroasă. Acum, cei doi au stat față în față și au rupt tăcerea despre legătura dintre ei. În plus, Alexandra Dinu a vorbit și despre noaptea pe care ar fi petrecut-o alături de fostul soț al Ancăi Lungu.
Alexandra Dinu și Ștefan Lungu, adevărul despre relația lor
Alexandra Dinu a fost invitată în emisiunea „Gătit la costum”, prezentată de Ștefan Lungu la Antena 3 CNN. Fosta perteneră a lui Adrian Mutu a vorbit, printre altele, și despre presupusa noapte pe care ar fi petrecut-o alături de prezentatorul TV, în urmă cu mai mulți ani.
„M-ai ținut o noapte în casă, așa zic oamenii, că m-ai ținut o noapte pe o pizza. Mă, măcar nu era foie gras”, a menționat Ștefan Lungu.
„N-ai stat. N-ai stat o noapte la mine. Hai, spune acum! Ai ieșit după ce am mâncat, că practic, la mâncare se rezumă totul”, a clarificat Alexandra Dinu, potrivit VIVA!.
Acum câțiva ani, s-a spus despre Alexandra Dinu și Ștefan Lungu că ar fi avut o relație, însă cei doi au negat speculațiile.
Ștefan Lungu a spus că între el și Alexandra Dinu există o relație de prietenie, că ea i-a fost alături indiferent de situație.
„Alexandrei îi datorez ceva. A venit în momentele mele cele mai grele, fără ca ea să fie sunată. Ai venit în două momente critice din viața mea. Fix în ziua aia mă sunai și mă întrebai ce fac. Veneai ca un pansament pentru chestia asta îți mulțumesc”, a spus Ștefan, care o cunoaște pe Alexandra de peste 20 de ani.