Alexandra Maria Lara s-a identificat perfect cu rolul din serialul „Toate acele lucruri”. INTERVIU

Ecranizare a cărții „Toate acele lucruri pe care nu ni le-am spus”, scrisă de celebrul autor francez Marc Levy (unul dintre cei mai citiți scriitori contemporani), care reușește atât de bine să vorbească despre acele stări și emoții esențiale pentru care nu ne îngăduim timp și pe care le accesăm mult prea rar în graba cotidiană, „Toate acele lucruri” ne reamintește ce contează, de fapt, pentru fiecare dintre noi. Despre cartea lui Marc Levy, publicația Le Parisien a afirmat, de altfel, că e „un amestec de măiestrie și suspans, care ne poartă cu precizie infailibilă într-o lume în care visele devin realitate”.

Tot ce (n)-am putea retrăi

Eroina sa, Julia (Alexandra Maria Lara), care a avut întotdeauna o relație dificilă cu tatăl ei, Anthony (Jean Reno), un om de afaceri puternic și mult prea ocupat pentru a-și dedica timpul familiei, este pusă la încercare chiar în preajma nunții ei, la care află că acesta nu poate participa. Numai că, de data aceasta, scuza lui e imbatabilă – tatăl ei a murit.

Chiar și așa, Juliei i se rezervă o experiență ieșită din comun – a doua zi după înmormântare, ea primește un colet cu un android pe nume „Michel”, o replică în mărime naturală a tatălui său, care deține memoria acestuia și are o baterie cu o durată de viață de o săptămână. Șapte zile în care Julia are prilejul să-și reamintească relația cu tatăl dispărut, să redescopere apropierea dintre ei și să recupereze momentele de bucurie împărtășită pe care le-au pierdut în toți anii în care s-au aflat la distanță.

Pornit de la o premisă plină de fantezie, serialul vorbește – cu o finețe și subtilitate rar întâlnite în producțiile de gen – despre regrete și amintiri neprețuite, despre tristețe și calm, singurătate și redescoperire, precum și despre toate acele imponderabilități ale sufletului omenesc care ne ajută să mergem mai departe când totul pare că s-a prăbușit în jur.

Roluri care și-au încântat interpreții

„Este interesant să vezi un film care vorbește despre tine – în multe feluri”, spunea Jean Reno într-un interviu recent, referindu-se la povestea din „Toate acele lucruri”. Spre bucuria fanilor săi, marele actor francez revine, în acest rol, la registrul emoțional tandru și intens și la delicatețea aceea paternă proprii memorabilului său personaj din „Léon”.

Celebrul actor a fost vizibil încântat de bogăția emoțională a personajului său din această poveste inteligentă, spusă cu gingășie și eleganță, și nu a ezitat să o laude fără rezerve, în același interviu, pe minunata actriță Alexandra Maria Lara, care a jucat rolul fiicei sale în serial. Jean Reno a povestit că a lucrat „fantastic” cu interpreta Juliei. „Din clipa în care am văzut-o, am știut. Avem multe puncte comune și a fost foarte ușor. E ca în tenis. Dacă joci tenis cu cineva care joacă bine, te vei surprinde singur jucând foarte bine, fiindcă tipul din fața ta îți va returna mingea în direcția potrivită. Și actoria e la fel. Cu ea, totul a mers foarte ușor”.

Bine-cunoscuta actriță Alexandra Maria Lara (care locuiește la Berlin – n.r.), pe care am admirat-o în numeroase roluri extraordinare, de la seriale ca „Napoléon” și „Doctor Jivago” la filme precum „Ultimele zile ale lui Hitler”, „Tinerețe fără tinerețe”, „Control”, „Gruparea Baader Meinhof”, „Rush: Rivalitate și adrenalină” sau „The King’s Man: Începutul”, a acceptat să ne povestească despre filmările la „Toate acele lucruri”, într-un dialog facilitat prin bunăvoința Focus Sat TV.

TV Mania: Am privilegiul real de a vă reîntâlni după dialogul de acum mai mulți ani de la Festivalul Internațional de Film Transilvania, unde erați sosită cu excelenta comedie „I Really Hate My Job” (2007), în care ați jucat alături de Oana Pellea, Shirley Henderson, Neve Campbell, Anna Maxwell Martin și Danny Huston. Am vorbit cu mare bucurie în acea atmosferă mereu încărcată de energie și emoție de la festivalul clujean.

Alexandra Maria Lara: A fost absolut fantastic, sper să mai pot veni la TIFF, cu un alt film.

Și noi sperăm, iar apoi a mai existat un film remarcabil în care v-am văzut, tot la TIFF, este vorba despre „Control” (2007), regizat de Anton Corbijn. Revenind la minunatul serial „Toate acele lucruri”, aș vrea să vă întreb, în primul rând, ce v-a impresionat la povestea aceasta atât de gingaș spusă, despre o regăsire între tată și fiică? Pentru că Marc Levy știe să arate invizibilul, să arate ceea ce ne dorim foarte mult să realizăm între noi și oamenii pe care îi iubim cel mai mult, acea telepatie astrală, acele cuvinte pe care le-am pierdut pentru totdeauna, pentru că nu am avut niciodată timp pentru ele. Aici este marele pariu al lui Marc Levy, dincolo de componenta fantasy, care introduce în scenă un android.

Da, așa zic și eu, este o descriere absolut corectă și adevărată. Când am citit scenariul m-au impresionat multe lucruri, de la titlul cărții (pe care nu o citisem) la toate subiectele care sunt conținute aici, la regretul pricinuit de acest rămas bun, dragostea, familia, conflictele, problemele, întrebările nerezolvate – sunt așa de multe subiecte care intră în acest titlu… Când am citit această poveste despre relația între acest tată și fiica lui, care e așa de complicată și aproape inexistentă până în momentul în care tatăl moare și are această șansă unică de a mai petrece încă șapte zile cu fiica lui, speranța de-a rezolva ceva și de a se regăsi în acest timp mi s-a părut o idee fascinantă. M-a mișcat foarte tare această poveste.

Pandemia, ca lecție de comunicare

Și mie îmi place foarte mult ideea unui fel de a învăța să ne luăm rămas bun, fiindcă sunt pierderi cu care nu ne putem obișnui niciodată, deși ni se spune să facem acest lucru. Învățăm, pe măsură ce trece timpul, să coabităm cu ele, dar nu ne revenim complet niciodată. Poate, tocmai pentru faptul că această poveste vine după pandemie, o putem privi și ca un mod de a reînvăța să comunicăm? Fiindcă arta este și o formă de terapie, de apropiere de ceilalți, și probabil că pandemia ne-a arătat inclusiv acest lucru. Probabil că poveștile numeroase de care avem parte astăzi pot salva lumea, deși par atât de fragile.

Și eu cred acest lucru. E foarte adevărat și în privința pandemiei, care a arătat, încă o dată, într-un mod clar și șocant pentru întreaga lume, fiindcă n-a fost vorba doar despre o țară, ci despre toate, care s-au regăsit, deodată, în aceeași situație. O situație atât de neobișnuită, în care a existat și frică și despre care și eu cred că ne învață pe toți că timpul e scurt. Viața, la care ținem atât, este ceva prețios, iar acest lucru apare foarte bine în contextul acestui serial. La filmări (când eram în plină pandemie) am vorbit mult despre ce efect are această poveste în asemenea vremuri. Iar morala poveștii este și despre faptul că nu ne putem permite să ne pierdem timpul dat pentru a putea să ne împăcăm cu cei care sunt aproape de noi. Iar câteodată acest lucru este foarte complicat.

„Am intrat imediat în roluri, din prima secundă în care ne-am spus «Bună ziua»”

Am simțit că serialul merge, dincolo de partea sclipitoare, care ne aduce zâmbetul (fiindcă este și o comedie foarte reușită), spre alcătuirea unui ghid – cum să rezistăm când cei pe care îi iubim se îndepărtează de noi. În această cheie am citit povestea, care mi s-a părut foarte frumoasă și caldă, și (sau mai ales) datorită comunicării perfecte cu Jean Reno, care plutește tot timpul în aer. Cum a fost această colaborare?

Mă bucur așa de tare că ați văzut treaba asta, pentru că într-adevăr am avut și avem o legătură deosebită. A fost neobișnuit, pentru că prima întâlnire ne-a dat impresia că ne-am cunoaște de mult timp. A fost o relație plină de căldură, am petrecut un timp foarte special împreună la filmări. Am intrat imediat în roluri, din prima secundă în care ne-am spus „Bună ziua”, și ne-am bucurat că am putut avea această experiență profesională împreună. El a devenit un tată, eu am devenit o fiică, am petrecut mult timp împreună și în afara filmărilor, am fost cazați la același hotel, am luat masa împreună, ne-am povestit multe despre viață. Am vorbit despre ceea ce am trăit în contextul acestui serial sau ceea ce am filmat în ziua respectivă, despre propriii noștri părinți, despre legătura cu ei. A fost un timp foarte special. Am avut noroc, pentru că eu am filmat cu mulți actori și actrițe care erau foarte drăguți, dar cu el am avut ceva foarte special.

„Subiectul acestui serial are un mare potențial de identificare pentru noi toți”

Așa ceva se simte. M-am bucurat să-l revăd pe Jean Reno într-un rol de asemenea finețe, pentru că în ultimii ani a avut preponderent roluri de tipi duri, în filme de acțiune, în care i se impunea să-și dezvăluie o altă latură. Aici mi se pare că se apropie de rolul din neuitatul „Léon”, regizat de Luc Besson, în care avea o comunicare la fel de reușită cu personajul lui Natalie Portman. Și mi se pare că Marc Levy nu este deloc dulceag, ci capabil să pătrundă într-o dimensiune pe care nu mulți romancieri se încumetă să o abordeze, pentru că ea e și foarte delicată și volatilă și riscă să fie artificială dacă nu e bine stăpânită. Pe când el știe să o încadreze în acel context în care și acțiunea este motivată, dar totul este tratat cu multă delicatețe.

Îmi face deosebită plăcere să aud acest lucru, pentru că aici este vorba despre talentul lui Marc Levy. Când i-am întâlnit întâia oară pe Marc Levy și pe Miguel Courtois, regizorul nostru, tot așa, pe Zoom, Marc Levy era la New York, Miguel Courtois era la Paris, eu eram la Berlin și din primele minute Marc Levy ne-a povestit despre tatăl lui, pe care l-a iubit foarte tare, și a spus că îi lipsește în fiecare zi. Într-adevăr, povestea nu merge pe o linie sentimentală, dar este foarte intensă. Subiectul acestui serial are un mare potențial de identificare pentru noi toți. Toți avem o mamă, un tată, sunt subiecte universale, care ne ating pe toți.

Știu că relația cu tatăl dumneavoastră a însemnat și un mentorat profesional, ați povestit că ați învățat totul, în profesie, de la tatăl dumneavoastră (actorul Valentin Plătăreanu – n.r.), care era un actor foarte iubit în România. Știu că nu i-a fost ușor să se despartă de public, dar că a continuat să își cultive pasiunea pentru actorie, că a înființat la Berlin o școală de teatru, Theaterwerkstatt Charlottenburg, și cred că cea mai frumoasă expresie a acestei pasiuni a fost să vă insufle și să vă cultive toată această dragoste pentru profesie pe care ați preluat-o atât de frumos. Apropo de această relație superbă, puteți să ne dezvăluiți unul dintre milioanele de lucruri minunate pe care le-ați învățat de la tatăl dumneavoastră? Pentru că a fost, ca și cea din serial, o lecție extraordinară de dragoste tată-fiică.

Da, tatăl meu a fost efectiv un om rar și deosebit în această lume, a fost un suflet foarte special și, în ciuda faptului că nu mai este cu noi, îl am lângă mine în fiecare zi. Nu există nicio zi de filmare fără să îl am și pe tata, într-un fel, cu mine, lângă mine. Tatăl meu a fost întotdeauna cu mine foarte tandru, m-a iubit foarte tare, dar m-a și pregătit pentru momentele mai dificile ale vieții și acesta este un lucru pentru care îi sunt incredibil de recunoscătoare. Pentru că a încercat, cât de bine a putut, să mă facă să fiu o ființă puternică, să nu-mi fie frică să-mi spun părerea, să fiu pregătită pentru surprizele mai neplăcute ale vieții – oameni care poate nu se comportă așa cum sperăm sau situații care nu sunt așa de plăcute cum ni le-am dorit. Așa m-a pregătit în viață și tot așa m-a pregătit și în actorie. Mi-a spus de la bun început că e dificil, că, dacă vreau să fiu actriță, o să trăiesc momente de succes, dar mi-a și spus că orice succes, într-un fel, te obligă la un al doilea. M-a pregătit așa de bine, că îl am întotdeauna lângă mine.

„Isabelle Huppert m-a primit cu brațele deschise”

V-a pregătit, cred, printre altele, să alegeți roluri de valoare, pentru că nu v-am văzut jucând altceva. Ne puteți povesti ceva despre noul rol jucat alături de Isabelle Huppert în „La syndicaliste” (2022)? Eu îl aștept cu foarte mare plăcere.

Cu mare plăcere! Eu nu am văzut încă filmul, dar aici, la Berlin, ieri am fost să dublez, pentru că în Germania se dublează filmele, și am văzut momentul pe care l-am jucat cu Isabelle Huppert la începutul anului. După marea experiență cu Jean Reno, cu care am avut multe zile de filmare, am primit această propunere. O producătoare pe care o apreciez foarte tare și cu care lucrez foarte bine mi-a spus că e doar o zi de filmare, dar că e o scenă foarte puternică și, într-adevăr, când am citit scenariul, am înțeles. Nu vreau să povestesc de ce este o scenă complicată, dar când o să vedeți filmul, o să înțelegeți. Este vorba despre un fel de monolog în această scenă cu ea. Ea mă ascultă, iar eu vorbesc și îi spun o poveste care nu e așa de ușor de digerat. După aceste patruzeci de zile de filmare cu Jean Reno, am avut niște emoții cu ea, voiam să fiu bine pregătită, nu știam ce fel de om e. Am avut mari emoții să ajung la Paris cu o echipă pe care nu o cunosc, cu așa o mare actriță ca Isabelle Huppert, cu care să joc un monolog în franceză. Dar, după ce am jucat o dată, a fost fantastică. Isabelle Huppert m-a primit pe platoul ei, în filmul ei, cu brațele deschise. A fost o zi absolut fantastică. E un film fantastic!

Cred că a fost și receptivitatea față de ceea ce a primit. Alan Alda povestea, în superba sa carte de memorii „Să nu-ți împăiezi niciodată câinele”, cât de mult contează dialogul pe care îl ai cu partenerul de scenă sau de film, pentru că în actorie nu ești niciodată singur și, dacă nu ai feed-back-ul de la partener, care intră în joc în același ritm, în aceeași vibrație, nu ai cum să treci mai departe.

Așa e, e foarte greu dacă nu există această conexiune și dacă nu se percepe totul ca un efort de echipă, ca team-work. Atunci munca poate să fie foarte grea, mai puțin frumoasă.

Când vă vom revedea în România și pe când veți face un nou film aici? Aveți mulți fani care v-au descoperit cu încântare.

Am o prietenă foarte dragă care locuiește în București, pe care am cunoscut-o și cu care m-am împrietenit când am lucrat la „Tinerețe fără tinerețe”, al lui Francis Ford Coppola. De multă vreme visăm să facem filmul ei împreună, pentru care a scris un scenariu superb. Independent de film, sper să vin în curând în România, fiindcă nu am mai fost de doi ani de zile și îmi lipsește foarte mult. Sper că ocaziile vor veni.

În 24 decembrie, de la ora 20:00, Focus Sat TV oferă cadoul de Crăciun prin difuzarea cele 9 episoade ale serialului „Toate acele lucruri” și, la aceeași dată, producția devine disponibilă în Aplicația Focus Sat (7 zile testare gratuită) pentru a putea fi urmărită oriunde în Uniunea Europeană. Vizionare plăcută!