În ce investește bani Alexandra Stan
Alexandra Stan a mărturisit că știe clar ce își dorește și cum vrea să fie.
„Acum sunt foarte bine, stiu ce îmi doresc și cum vreau să fiu. Chiar în plină promovare cu noul meu album, care se numește “Rainbows”. Cred că e albumul la care am muncit cel mai mult, timp de doi ani, dar au fost multe ore de studio, de compoziție, de scris versuri, de întâlniri, de sesiuni de înregistrări în Londra, Amsterdam, Milano”, a declarat Alexandra Stan într-un interviu pentru ego.ro.
Odată cu succesul, vin și banii, așa că Alexandra Stan încearcă să se familiarizeze cu „piața crypto”. Întrebată dacă reușește să facă econimii, ea a răspuns că: „Mai degrabă investiții. Încerc să mă familiarizez și eu cu piața crypto. Dar da, economiile sunt benefice.”
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
Alexandra Stan spune că nu are operații estetice
Alexandra Stan este una dintre vedetele de la noi care nu a recurs la implant mamar. Artista a spus că nu a apelat la o astfel de interveție pentru că este mulțumită de cum arată.
„Sunt ok cu mine așa. Îmi place cum arăt și nu am simțit să fac asta”, a spus Alexandra Stan, după ce a fost întrebată de ce nu și-a pus implant mamar.
Alexandra Stan a mai spus că nu are operații estetice, dar nu este împotriva lor. În momentul în care va simți să facă o modificare în ceea ce privește aspectul fizic, o va face.
„Nu am (n.r. operații estetice), deocamdată, dar nu spun nu. Dacă voi simți nevoia de o modificare, voi face asta fără să stau prea mult pe gânduri. Important e să fim fericiți cu alegerile noastre”, a mai declarat vedeta pentru sursa menționată anterior.
Sursa foto: Instagram
Citește și: