Renumită deja pentru stilul său nonconformist, dar și pentru oufit-urile provocatoare pe care le poartă în ședințele foto ori în concerte, Alexandra Stan nu se dezminte de acesta nici măcar în vacanță. Cântăreața se relaxează dar a și cântat, în același timp, în Mykonos, alături de iubitul său, iar recent a postat pe contul său de Instagram mai multe fotografii incendiare, în care apare goală, la plajă.
La cei 33 de ani ai săi, Alexandra Stan este în formă maximă pe toate planurile. Are concerte în lumea-ntreagă, iubește cu pasiune, iar silueta sa este una perfectă. Cel puțin așa reiese din cele mai recente fotografii publicate de cântăreață pe contul său de Instagram.
Zilele acestea, artista se află în Mykonos, celebra insulă grească mai ales pentru cluburile sale. De altfel, Alexandra a și concertat acolo, iar în timpul liber se relaxează la plajă… complet goală. Cântăreața s-a lăsat pozată în timp ce stătea întinsă pe un șezlong, lângă o piscină de vis, purtând doar… costumul Evei.
Într-unul dintre cadre apare și o pisică neagră. De altfel, Alexandra a și scris în postare „Pisici la piscină”.
În primăvara anului trecut, Alexandra Stan lua prin surprindere pe toată lumea când anunța că s-a căsătorit. Nimeni nu știa cine este alesul ei, dar, după o nuntă rapidă, lucrurile s-au destrămat la fel de fulgerător. După doar câteva luni, solista a divorțat.
De ceva timp, cântăreața se afișează în compania unui bărbat pe nume Daniel Bobovnikov, care, potrivit imaginilor de pe pagina sa de Instagram, se ocupă cu modelingul. De altfel, noul iubit a însoțit-o pe Alexandra și la „Neversea”, unde a concertat.