Mircea Dinescu îşi începe recitalul în bucătărie, în ultima zi de primăvară, pe 31 mai, alături de Alexandru Arşinel, căruia îi pregăteşte bucate delicioase cum numai el ştie să facă. „Politică şi delicateţuri” poate fi urmărită de la ora 15.00, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

Pus pe şotii şi plin de voie bună, Arşinel nu se dă în lături de la munca din bucătărie şi toacă varză nouă cot la cot cu poetul, care mai apoi o prepară în tigaie, alături de două copane durdulii de raţă, stropite cu vin de la Cetate şi zeamă de portocale. Iese o mâncare „de-ţi vine să dai cu căciula-n câini!”. Dar asta nu e tot, întucât ciulamalele clasice sunt „puţin cam plicticoase”, Dinescu „altoieşte” o ciulama de ciuperci cu o tocăniţă în care legumele se însoţesc de minune cu laptele şi vinul, iar la final trânteşte o mămăligă, spre marea încântare a invitatului său: „E o bucătărie fascinantă, e ca dintr-un basm, pentru că Mircea Dinescu are această mare bucurie de a se afla într-un mediu creativ, care poate să ţină de literatură sau de arta culinară”.

Bucatele sunt savurate în cramă, la un pahar de vin rosé şi în compania muzicii inedite cântată de Caliu din Clejani şi taraful său,  cei care au uimit Europa cu virtuozitatea şi talentul lor. Iar discuţia dintre cei doi, pigmentată cu umor şi vorbe de duh, e o incursiune prin viaţa şi cariera actorului Alexandru Arşinel.

Arşinel s-a născut la 04 iunie 1939, în Dolhasca, judeţul Suceava. Nu a reuşit să intre la Facultatea de Construcţii din Iaşi şi, după ce a făcut o perioadă figuraţie la Teatrul Naţional din oraş, s-a hotărât sa devină actor. În 1962 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Debutul pe scenă avea loc în 1961, cu piesa „Centrul înaintaş a murit în zori”, de A. Cuzzani. În 1966 s-a mutat la Bucureşti şi din 1967 joacă la Teatrul de Revistă Constantin Tănase. A regizat spectacolul „Nevestele vesele” de la Teatrul Tănase şi a jucat în spectacole de revistă, având-o ca parteneră pe actriţa Stela Popescu.

A apărut în emisiuni de divertisment la radio şi televiziune, are numeroase albume muzicale („Cântece de Crăciun”, „Evergreen”, „Ce faci astă seară tu”), precum şi „Momente vesele cu Arşinel” şi „Momente vesele cu Stela şi Arşinel”. În 1981 debuta pe marele ecran în filmul „Ana şi hoţul”, de Virgil Calotescu. A mai jucat în „Ca-n filme”, „Anotimpul iubirii”, „În fiecare zi mi-e dor de tine”, „Flăcăul cu o singură bretea”, „Miss Litoral”, „A doua cădere a Constantinopolului”. Conduce Teatrul de Revistă Constantin Tănase, este căsătorit din 1968 cu Marilena şi are doi fii.

Urmărește-ne pe Google News