Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Alfonso Poncho Herrera învaţă fotbal de la profesionişti

de Redactia Tvmania

Actorul din telenovela de la Acasă, “Clase 406”, joacă în prezent în serialul “El 10” şi pentru a intra cât mai bine în pielea noului său personaj s-a antrenat alături de fotbalişti profesionişti. Numele serialului în care joacă Poncho aduce un omagiu tuturor jucătorilor faimoşi care au purtat tricoul cu numărul 10, precum Pele sau Maradona.

Serialul este în producţie de doi ani şi trebuia lansat anul trecut, în perioada Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud, dar din cauza lipsei de fonduri, lansarea a fost amânată până luna aceasta, când a avut loc premiera pe canalul de sport mexican ESPN.

“Îmi place foarte mult să joc fotbal. Nu sunt profesionist, dar pentru ca personajul meu să fie cât mai credibil, m-am antrenat timp de trei luni în fiecare zi. Am avut ca profesori jucători sau foşti jucători profesionişti. Dar să nu credeţi că am devenit un El Chicharito”, a glumit Poncho, făcând referire la fotbalistul mexican care în prezent activează la Manchester United.

Alfonso Herrera a declarat că i-ar plăcea să se întoarcă la telenovele, dar proiectele la care lucrează în prezent l-au îndepărtat o vreme de genul care l-a consacrat ca actor. “Muncesc în continuu, indiferent dacă e vorba despre film, teatru sau televiziune. Nu am preferinţe. Cu siguranţă mă voi întoarce la telenovelă, am tot primit propuneri, dar deocamdată nu pot să fac nimic datorită proiectelor la care lucrez în prezent”.

Totuşi, în planurile sale de viitor nu intră şi o reuniune a trupei RBD. “Fiecare se concentrează pe propriile proiecte, ne-am dus pe propriile noastre drumuri şi ne bucurăm de acestea”, a declarat actorul de 28 de ani.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te