Homepage  / Vedete / Vedete străine

Alina Boz a fost în vacanță cu iubitul în Portugalia, ca să uite de problemele de sănătate

Alina Boz a fost în vacanță cu iubitul în Portugalia, ca să uite de problemele de sănătate

de Anda Dincă,

Alina Boz, actrița cu origini turco-rusești, pe care o știm din serialele „Furtună pe Bosfor”, „Ține-mă de mână” și „Păzește-mă de mine!”, se bucură de vară, vacanță și... dragoste.

Frumoasa a fost recent într-o vacanță în Portugalia împreună cu iubitul ei, compozitorul și actorul Mithat Can Özer, fiul artistei Sezen Aksu. Cei doi s-au plimbat, s-au relaxat la plajă și au stat în apartamentul lui Mithat din Lisabona, care valorează nu mai puțin de 800.000 de euro, spun cei de la yayindakiler.com.

S-au certat și apoi s-au împăcat

Alina (23 de ani) și Mithat (40 de ani) sunt împreună de 3 ani, dar își țin relația departe de ochii curioșilor și nici nu obișnuiesc să posteze pe rețelele de socializare fotografii cu ei împreună.

Chiar și așa, tabloidelor turcești nu le-au scăpat faptul că în iarnă s-au certat, dar că au decis să mai dea o șansa relației și chiar să se mute împreună. Astfel, ei locuiesc în prezent într-o vilă închiriată într-un cartier luxos din Istanbul, pentru care Mithat scoate lunar din buzunar 45.000 de lire turcești (aproximativ 2.800 de euro).

Suferă de atacuri de panică

De curând, Alina Boz a declarat pentru revista InStyle Turcia că suferă în mod frecvent de atacuri de panică. Și nu de ieri, de azi, ci încă de la începutul carierei sale.

La premiere sau petrecerile de lansare, a povestit Alina, atunci când e multă lume în jur și simte blitz-urile aparatelor de fotografiat, tânăra actriță simte că nu mai poate respira, nu se mai poate concentra și își pierde cumpătul.

Îi merge bine și în carieră

Pe partea profesională, Alina are cu ce se lăuda: a terminat filmările la o peliculă intitulată „Bandırma Füze Kulübü”, care va intra anul acesta în cinematografele turcești. Povestea acestui film are la bază o întâmplare adevărată a unor adolescenți turci, care, în anii 1960, s-au clasat pe locul al treilea în lume (după SUA și Germania) într-o competiție a lansatorilor de rachete. De regia acestei producții s-a ocupat Ömer Faruk Sorak („Dragostea iubește coincidențele”), iar din distribuție mai fac parte Deniz Can Aktaş, Erkan Kolçak Köstendil, Görkem Sevindik, Aslı Bekiroğlu și Öykü Gürman.

L-a refuzat pe Çağatay Ulusoy

Primăvara aceasta, frumoasa a fost prima opțiune a producătorilor pentru noul serial al lui Çağatay Ulusoy pentru Netflix, „Süslü Korkuluk”. Povestea despre iubirea unui croitor sărac pentru o tânără căreia îi face rochia de mireasă a început recent filmările, însă Alina Boz a renunțat la proiect la câteva săptămâni după ce fusese anunțată colaborarea.

Pe surse, presa turcă a explicat că Boz a renunțat la proiect după ce a aflat că producătorii de la „Süslü Korkuluk” i-au cerut să renunțe la orice altă ofertă profesională cât timp vor fi realizate și lansate cele trei sezoane de la „Süslü Korkuluk”.

În prezent Alina poate fi văzută la Netflix în serialul cu adolescenți „Iubirea. Curs pentru începători” („Așk 101”), alături de Pınar Deniz și Kaan Urgancıoğlu.

Sursa foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton