Homepage  / Galerie foto

Alina Chivulescu, înconjurată de prietene de ziua ei

Alina Chivulescu, înconjurată de prietene de ziua ei

de Redactia Tvmania

Actriţa Alina Chivulescu a marcat aniversarea a 40 de ani, pe care i-a împlinit săptămâna trecută, într-un mod inedit.

“Am avut o aniversare foarte veselă, în ciuda temerilor pe care această vârstă le aduce femeilor la simpla rostire”, a spus actriţa, care a putut fi văzută, anul acesta, pe marile ecrane, în filmul „Selfie”.

Ziua de sărbătoare a început ca în filme pentru Alina: “Când m-am trezit, pe unde mergeam păşeam pe lângă flori, pentru că Mika (n.r. – fiul ei în vârstă de 14 ani) mi-a marcat traseul zilnic prin casă cu flori cumpărate de el. A fost un gest dulce care m-a impresionat mult”.

Michael i-a dăruit mamei sale şi o carte care să o vindece de teama de zbor: “Zboară cu încredere”.

“Eu nu am mai urcat în avion de 5 ani, deci a fost un cadou cu direcţie!”, a spus ea.

Actriţa şi-a dorit să facă ceva nou în viaţa ei cu ocazia aniversării, aşa că a ales să închirieze o sală de tenis pentru o oră şi să se lase iniţiată de fiul ei. Ulterior, prietenele ei, Dana Rogoz, Laura Cosoi şi Ada Condeescu au scos-o la masă, la un restaurant grecesc, iar vedeta intâlnirii a fost fiul Danei, micuţul Vlad:

“Sunt minunate prietenele mele, au o energie bună şi m-am bucurat să le am aproape.”

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton