Modifica setarile cookie
Homepage  / Ultimul număr

Alina, omul plajei

de Redactia Tvmania

Biroul nu este locul ideal in care sa-ti petreci dupa-amiezele de vara. Cat timp, bineinteles, „biroul” nu se afla pe plaja, cum este cazul Alinei Crisan, vedeta „Folclorul contraataca”.

Dupa ce a incheiat primul ei sezon de „Folclorul contraataca”, cel de primavara, Alina Crisan si-a gasit „job-ul” perfect pe timpul verii. Ea este imaginea unei plaje din Mamaia si isi imparte timpul intre sedinte de management si sesiuni de bronzat. Frumoasa co-prezentatoare, alaturi de Lupu Rednic, a show-ului de pe Antena 1 are insa destule motive sa astepte toamna cu acelasi interes. Dupa ce a semnat cu Cat Music, Alina, fosta membra A.S.I.A., pregateste primul sau album solo si, bineinteles, primul single.

Indragostita de folclor
Epitete ca „extraordinar” si „minunat” si tot felul de superlative presara povestile Alinei despre experienta sa la „Folclorul contraataca”. Cu Lupu Rednic se intelege „foarte foarte foarte bine” si il considera „cel mai haios om pe care l-am cunoscut”. La fel si pe Cornelia Rednic, sotia sa. Nici nu e greu de imaginat secretul chimiei dintre gazdele show-ului, daca e sa o crezi pe Alina. „Sunt niste oameni cum rar mai gasesti, ardeleni ca mine, bineinteles, cu o stare de spirit iesita din comun, mereu cu zambetul pe buze”, spune ea despre cei doi Rednici.
Alina a debutat cu trupa Asia in lumea showbiz-ului, castigand preselectia „Alege Asia” in 1999. Insa ea spune ca nu ar putea alege intre muzica populara si cea dance, intrucat „imi plac ambele genuri muzicale”.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te