Homepage  / Articole

Alina Puşcaş: „Narcisa e a doua mea viaţă”

Alina Puşcaş: „Narcisa e a doua mea viaţă”

de Redactia Tvmania

De acum nouă luni, de când a luat castingul pentru “Narcisa sălbatică”, viaţa Alinei Puşcaş s-a schimbat semnificativ: interpreta Narcisei dezvăluie în revista “TV Satelit” care apare pe piaţă sâmbătă, 2 aprilie, că aproape nu mai are timp de altceva.

Alina Puşcaş încă filmează pentru cele 140 de episoade ale poveştii coordonate de telenovelistul argentinian Gabriel Corrado („Mai avem de muncit”): „Suntem cel mai urmărit serial românesc şi le mulţumim telespectatorilor pentru că sunt alături de noi şi urmăresc frumoasa poveste de dragoste a Narcisei şi a lui Tudor”, spune ea.

Interpreta Narcisei mărturiseşte că nu se poate împiedica să se gândească la ultima zi de filmare, pe care o va întâmpina „cu greu şi 100% cu multe lacrimi, pentru că m-am ataşat în adevăratul sens al cuvântului de toată echipa. Serialul a fost de opt luni de zile parte din viaţa mea sau aş putea spune chiar a doua mea viaţă, în care m-am implicat sufleteşte pentru ca totul să ne iasă cum trebuie”.

Până atunci însă munceşte pe rupte („câteodată, uşoară nu mai este nici măcar pauza de masă”) şi se bucură de celebritatea recent dobândită: în fiecare zi semnează autografe pe cele mai ciudate obiecte, de la tricouri, la ambalaje de ciocolată.

Cop TVS 07

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton