Homepage  / Articole

Alina Puşcaş pleacă în vacanţă în Santorini

Alina Puşcaş pleacă în vacanţă în Santorini

de Redactia Tvmania

Cu câteva săptămâni înainte de a pleca în vacanţă, frumoasa Alina Puşcaş a fost protagonista unei şedinţe foto pentru TVmania, care a avut loc la mare, pe un petic sălbatic de plajă din Vadu, la nord de Năvodari.

Alinei Puşcaş îi place foarte mult la mare şi la soare, aşa că a acceptat fără să stea prea mult pe gânduri propunerea echipei TVmania de a o poza pe o plajă sălbatică din Năvodari.

După ce-am ajuns la destinaţie, pe 25 iunie, prezentatoarea emisiunii „Te cunosc de undeva” de la Antena 1 s-a simţit în elementul ei şi nu s-a plâns că a trebuit să schimbe şase ţinute (şi e obositor, să ştiţi), că au pişcat-o ţânţarii sau că soarele ardea cam tare la ora prânzului.

A fost mereu cu zâmbetul pe buze (adică genul nostru de vedetă) şi gata oricând de bălăceală şi de joacă cu Eric, fiul în vârstă de şapte ani al soţilor Aradits: Andreea şi Andrei. Da, căci Andreea şi Eric au însoţit-o pe Alina la mare şi au ajutat-o să ne molipsească pe toţi cu bună-dispoziţie şi chef de vacanţă.

Alina şi Andreea Aradits sunt bune prietene şi vor pleca în curând în concediu împreună, alături de partenerii lor de viaţă.

„La sfârşitul lui iulie, voi părăsi ţara alături de Viktor, un alt cuplu de prieteni şi familia Aradits. Eu spun că vom avea parte de o vacanţă deosebită în special pentru că este pentru prima dată când în grupul nostru de „oameni mari” împărţim distracţia alături de un puşti extraordinar, Eric Aradits. Ne găsiţi în Santorini, pe coasta Oia, unde se spune că vom avea parte de cele mai spectaculoase apusuri”, ne-a spus Alina.

Citeşte tot articolul în TVmania care apare pe piaţă luni, 9 iulie.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton