Homepage  / Știri

FOTO: Alina Pușcaș și Bogdan Boantă, câștigătorii „Dansează printre stele”

FOTO: Alina Pușcaș și Bogdan Boantă, câștigătorii „Dansează printre stele”

de Redactia Tvmania

Show-ul „Dansează printre stele” a însemnat sute de ore de antrenamente, emoții copleșitoare, tensiuni și coregrafii spectaculoase, dar mai presus de orice o competiție acerbă, în care vedetele și coregrafii au trăit pe propria piele suspansul din cadrul unui adevărat concurs de dans. Aseară, în urma clasamentului final, Speak și Cocuța și Muneer și Stela au părăsit show-ul în semifinală, iar Alina Eremia și Iuri Ribac, Alina Pușcaș și Bogdan Boantă și Cosmin Seleși și Maria Popescu au fost cele trei echipe care s-au luptat în finală pentru trofeul emisiunii și marele premiu, în valoare de 50.000 de euro.

Voturile telespectatorilor au decis că Alina Pușcaș și Bogdan Boantă merită pe deplin această distincție, iar în momentul în care au aflat că au câștigat concursul, atât Alina, cât și Bogdan au început să plângă. Toți membrii juriului au felicitat evoluția acestei perechi, în care stilul dur și perfecționist al lui Bogdan a făcut casă bună cu puterea de a munci a Alinei și cu dorința ei de a se autodepăși.

Jojo chiar i-a mărturisit lui Bogdan că, din punctul ei de vedere, Alina Pușcaș este jumătatea lui perfectă pe ringul de dans și că ea a fost partenera care s-a ridicat la nivelul lui. Așa cum a promis îniante de emisiune, când doar spera să convingă telespectatorii că merită să fie pe cea mai întaltă treaptă a podiumului, Alina va dona o parte din premiu unei fetițe pasionate de dans sportiv care are probleme cu auzul.

Alina Eremia și Iuri Ribac s-au clasat pe locul al II-lea, iar Cosmin Seleși și Maria Popescu au ocupat locul al III-lea al podiumului, după o seară în care membrii juriului s-au întrecut unul pe altul în complimente făcute tuturor concurenților, răsplătiți cu nenumărate note de 10.

Finala show-ului „Dansează printre stele” a fost specială nu doar pentru echipele clasate pe primele locuri, ci și pentru Adrian Popa, câștigătorul concursului desfășurat prin intermediul aplicației „Românii dansează”, care și-a îndeplinit visul de a dansa alături de baletul Edi Stancu.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton